Zvonoteca

# La instituţia care administrează bunul mers al urbei s-a reinventat conferinţa de presă: cu tot cu întrebările din partea celor doi jurnalişti prezenţi, organizatorii evenimentului au reuşit performanţa de a concentra toată treaba în 10 minute, dintre care 5 „academice”. Fie vorba între noi, la cat de anemice activităţi au copt în anul scurs de la ediţia precedentă, nici că erau mai multe de spus!

# Prospăturile ajunse în diverse funcții de conducere la partidul clonă al liberalilor susțin că, nu peste multă vreme, adevărații urmași ai Brătienilor, rămași încă în partidul-mamă, îi vor urma în curând. Fără nicio excepție, până la ultimul! Și, pentru a nu se pierde în alte partide și partidulețe, “fugarii” susțin că au lăsat și ceva firimituri în urma lor, astfel ca să turma liberalilor să-i găsească mai ușor. Dar și să aibă, biata de ea, ceva de de-ale gurii, până ajung la partidul care le va da lapte și miere.

Leave a Comment