Noua Lege a pensiilor nu vine doar cu măriri, ci și cu scăderi pentru anumite categorii de pensionari. Astfel, potrivit proiectului, pensionarii de rând nu vor putea primi mai multe tipuri de pensii, ca până acum.
Concret, cei care îndeplinesc condițiile de pensionare și nu fac obiectul unor legi speciale nu pot beneficia în același timp de pensia pentru limita de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate sau pensia de urmaș.
Cu toate acestea, în cazul decesului partenerului, dacă soțul care supravietuiește nu optează pentru primirea pensiei de urmaș, el va primi un ajutor lunar de 25 la sută din valoarea pensiei pe care o încasa soțul decedat.
Condițiile pentru aplicarea acestei prevederi sunt următoarele: suma respectivă să nu depășească 80 la sută din salariul minim brut pe economie; solicitantul trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare; solicitantul trebuie să fi împlinit vârsta standard de pensionare; durata căsniciei să fi fost de cel puțin 10 ani; solicitantul nu trebuie să se recăsătorească.
Aceeași Lege a pensiilor prevede însă că senatorii, militarii și deputații pot încasa, pe langă pensia publică, și o pensie specială.
Aici trebuie spus mai apăsat, pensionarul de rând este deposedat de nişte drepturi, în timp cel la cei cu pensii speciale se pot cumula tot felul de pensii. Iată ce înseamnă democraţia, jaf pe pensionarul simplu . Şi totuşi, mulţi tâmpiţi merg la vot !