Un bărbat de 93 de ani a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.
Evenimentul a avut loc marţi, 28 august, în jurul orei 13, în localitatea Bălan, la faţa locului fiind solicitaţi pompierii Gărzii Hida. „Din nefericire, incendiul a fost anunţat târziu de către vecini, astfel că la sosirea pompierilor acesta se manifesta cu violenţă în bucătăria şi la acoperişul imobilului. Cauza probabilă de incendiu a fost o defecţiune la butelia aparatului de gătit”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj.
Bărbatul de 93 de ani, a fost scos din imobil, însă a suferit arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 40 la sută din suprafaţa corpului şi a fost predat unui echipaj al ambulanţei.
Au ars piese de mobilier, aparatură electrocasnică, bucătăria şi circa 20 mp din acoperişul imobilului.