# Nu știu dacă voi ați pățit-o, însă mie mi s-a întâmplat de câteva ori ca, până să ajung la mașina lăsată în parcare, cu tichetul de la automatele din zona, să-mi fie deja agățată amenda pe parbriz sau să fi ajuns deja în zonă „echipajul” cu pricina. Nu știu de unde naiba răsar atât de repede oamenii ăia, imediat după ce ai apucat să parchezi, însă dacă toți angajații de la stat s-ar mișca precum ăștia, astăzi am fi departe. Foarte departe…
# Una bucată polițist local, ca să știe lumea că-i om important în satul lui, și-a lăsat într-una din zilele trecute stația de emisie-recepție pornită la maxim de volum, în timp domnia sa patrula agale, trăgându-și în același timp cu destul de mare greutate burdihanul după el. Se întâmpla în plin centrul Zalăului. Ghinionul trecătorilor, care au fost obligați practic să asiste la un spectacol audio de prost gust, presărat din abundență cu înjurături și diverse epitete la adresa „infractorilor” prinși cu arcanu la cerșit în oraș. Că altă treabă nu prea dau semne să aibă domnii de la locală.