Guvernul a aprobat, prin ordonanţă, ca finanţarea de bază în învăţământul antepreşcolar să fie asigurată, din anul şcolar 2019 – 2020, de la bugetul de stat şi nu de către autorităţile locale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Practic, sunt vizaţi copiii cu vârste până în trei ani, aflaţi în creşe şi grădiniţe. Finanţarea se va face în baza şi în limitele costului standard per antepreşcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Asigurarea finanţării atrage după sine şi aprobarea unui plan de şcolarizare de către Ministerul Educaţiei, în prezent locurile la creşe fiind stabilite de către autorităţile locale.
De asemenea, și posturile educatorilor din creșe și grădinițe vor fi finanțate de Ministerul Educației, iar aceștia vor avea oportunitatea de a se dezvolta profesional.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, organizarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară, standardele de calitate şi metodologia de organizare se stabilesc prin hotărâri de guvern ce vor fi iniţiate de MEN.
O altă modificare va da posibilitatea ca personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control să fie degrevat total de norma didactică.
Modificarea legislativă vine în contextul în care România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește eficiența funcționării instituțiilor de învățământ ante-preșcolar și al numărului de locuri asigurate, deoarece legea actuală consideră finanțarea creșelor doar ca sarcină a administrațiilor publice locale. Potrivit iniţiatorilor introducerii acestor modificări, toate studiile de specialitate arată că primii ani de școlarizare sunt vitali pentru dezvoltarea mentală și dobândirea unor abilități sociale de integrare în comunitate ale copiilor. Este, astfel, nevoie de politici de stat unitare, coerente și durabile prin care să oferim soluții flexibile legislative și financiare pentru ingrijirea copiilor de vârsta antepreșcolară. Fiecare familie tânără trebuie să știe că se poate baza pe o creșă sau grădiniță, indiferent dacă provin din mediul rural sau urban mic.
„Natalitatea poate fi încurajată numai dacă susținem prosperitatea familiilor cu copii mici, dacă ajutăm mamele să se întoarcă pe piața muncii. Pentru aceasta, însă, este nevoie de mai multe locuri în creșele din întreaga țară”, a spus deputatul UDMR, Szabó Ödön, iniţiatorul proiectului legislativ.