Cateva zeci de familii aflate in situatii de risc din Cehu Silvaniei au primit, ieri, pachete cu alimente prin Crucea Rosie. Potrivit informatiilor furnizate de directorul Filialei Salaj a Crucii Rosii, Laura Bungeteanu, s-au distribuit 95 de pachete familiilor nevoiase din urbea de sub Codru, cu sprijinul voluntarilor CR si ai reprezentantilor Primariei Cehu Silvaniei. Astazi, reprezentantii CR Salaj, vor imparti ajutoare la 100 de familii din Simleu Silvaniei (unde astfel de pachete s-au oferit si in cursul saptamanii trecute pentru 50 de familii). Actiunea s-a derulat pana acum in 13 localitati din judet, inclusiv in cele patru orase, si au fost vizate persoanele cu venituri foarte mici, familiile cu multi copii sau familiile monoparentale, persoanele bolnave si singure si varstnicii aflati in nevoie (lista beneficiarilor fiind obtinuta de la directiile de asistenta sociala ale primariilor). Laura Bungeteanu a mentionat ca alimentele distribuite au fost oferite Salajului in cadrul proiectului Banca de alimente Carrefour 18. Salajul a primit (alaturi de alte 18 judete din tara) noua tone de produse alimentare, intre care, fasole, zahar, orez, biscuiti, faina, malai, paste fainoase, conserve, pateuri, bulion.