Valoarea facturilor pentru serviciile de apa si canal din Zalau pune pe jar multi locatari din urbea de la poalele Mesesului. Acestia sustin ca platesc dublul cantitatii de apa consumate, acuzandu-l pe administratorul blocului de furt. Nemultumirile cetatenilor nu se opresc aici, ei aratand cu degetul spre autoritati, care se spala pe maini si care sustin ca nu au responsabilitati in aceasta problema.
In acest an, Viorel Pintea a reclamat la diverse foruri, in repetate randuri, si fara a fi luat in seama, ca facturile de apa sunt umflate de administratorul blocului. Zalauanul spune ca factura detaliata nu este afisata la intrarea in scara blocului in care domiciliaza (G50, situat pe strada Porolissum), asa cum ar fi normal si cum se procedeaza la alte imobile locuite in comun. Mai mult, acesta sustine ca nici citirea apometrului de la limita de proprietate a imobilului nu poate fi gasita, desi aceasta este postata de angajatii de la Compania de Apa. Pe de alta parte, reprezentantul locatarilor nemultumiti sustine ca cel care se ocupa de gestionarea problemei banilor si a facturilor de apa nu poate fi gasit, nelasand scris numarul de telefon, adresa sau datele de identificare ale firmei. Viorel Pintea s-a adresat municipalitatii, conducerii Companiei de Apa Somes Sucursala Salaj, Inspectoratului Judetean de Politie Salaj si chiar Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.
Cui sa ma mai plang?
Dupa aproape sase luni, problema este tot fara solutie, iar apa se plateste in aceeasi maniera. Petitionarul nu intelege de ce nu este nimeni responsabil si de ce stau autoritatile cu mainile incrucisate, desi acestea ar trebui sa fie in folosul cetateanului, ele fiind remunerate din bani publici. Inca din luna ianuarie a acestui an, am fost pe la mai multe autoritati ale statului competente pentru a pune mana pe un domn din Cluj Napoca care si-a facut asociatie la blocul nostru si umfla chitantele pentru apa rece la dublu fata de cum ar fi normal. Am fost la garda Financiara si mi-au spus ca nu se implica si m-au trimis la Primarie. Cei de la Primarie ne-au spus ca nu se implica si sa ne facem noi dreptate la bloc. De aici, ne-au trimis la Regia de Apa si am aflat doar numarul de telefon al celui din Cluj. L-am dat la politie (am depus in cursul lunii februarie o sesizare, careia i s-a dat numar de inregistrare 91699 din 23 decembrie 2012) si dupa o luna am primit raspuns ca firma acestui domn isi desfasoara bine activitatea. Le-am dat politistilor mura-n gura cum sa prinda hotul, dar vad ca Statul Roman ii plateste degeaba, iar eu raman cu intrebarea: Cui sa ma mai plang?, a spus Viorel Pintea. Nu este de mirare ca zalauanul a ramas nedumerit, pentru ca in 23 martie anul acesta a primit urmatorul raspuns de la Politia Municipala: nu au fost constatate incalcari ale legii care sa intre in sfera atributiilor legale ale organelor de politie. Asociatia de proprietari a blocului G50 si SC Tina Consult SRL (in realitate, SC Tinia – n.r.) isi desfasoara activitatea conform Legii nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari. Cat priveste reactia celor de la Bucuresti de la Ministerul Administratiei si Internelor, ea se rezuma la urmatoarea propozitie: In referire la petitia dumneavoastra adresata Corpului de Control al Ministrului Administratiei si Internelor, inregistrata cu numarul 38265/24,04,2012, va comunicam ca a fost inaintata Inspectoratului General al Politiei Romane pentru a dispune masuri potrivit competentelor, urmand ca la finele verificarilor sa fiti informat cu privire la acestea. Dar alte informari nu au mai aparut.
Voi l-ati pus, voi il dati jos
Furnizorii serviciilor de apa si canal din cadrul Companiei de Apa Somes Cluj Sucursala Salaj sunt de parere ca modul de colectare a banilor pentru facturi nu intra in atributiunile lor. Faptul ca nu este afisata factura detaliata este problema locatarilor. Noi emitem aceasta factura si mai departe locatarii trebuie sa inteleaga care sunt responsabilitatile lor. Problema legata de administratorul blocului nu este de competenta noastra, nu ne putem amesteca, deoarece nu e treaba noastra modul de administrare a imobilului. Daca locatarii sunt nemultumiti de cine ii reprezinta pot sa-l schimbe, cu acordul vecinilor, asa cum a fost ales. Ne pare rau ca ei au probleme, dar ei l-au ales, ei il pot schimba. Pe de alta parte, pretul real este de 5,5 lei, deoarece pentru un metru cub de apa se plateste 2,39 de lei, pentru un metru cub de apa canalizata este 2,05 lei, totul fiind inmultit cu TVA, reprezinta 5,5 lei. Nu stiu daca consumatorii din acel bloc platesc dublu, dar, cu certitudine, sunt diferente intre apometrele din apartamente si cele de la parter, de la limita de proprietate. Sigur, sunt defectiuni la subsol, care pot fi reparate, daca contribuie cu totii. Noi ii putem ajuta si daca suntem solicitati vom merge sa verificam instalatia iar daca se poate si sunt stranse fondurile necesare defectiunile vor fi remediate, a explicat Marcel Zaharia, directorul Sucursalei Salaj a CAS.
Sunt doar un angajat
Cel care se ocupa de asociatia de locatari din blocul G50, Catalin Salagean, ne-a spus ca modul in care a procedat cu facturile si valorile acestora este in perfecta legalitate. Acesta a fost invinuit de Viorel Pintea si pentru faptul ca si-a facut firma, stampile, a cumparat chitantiere pe banii locatarilor. Este normal, a replicat acesta, sa se stranga bani de la cetateni, pentru ca asociatia functioneaza pentru ei, iar eu sunt doar un angajat al lor, sunt administratorul asociatiei. Calculul facturilor pentru cheltuielile comune se face strict in baza Legii 230/2007 prin aplicarea normelor metodologice din HG 1588/2007. Aceste acte legislative prevad si cum se afiseaza factura si cum se aduna banii, dar si cum functioneaza o astfel de asociatie de proprietari. Factura lunara se poate verifica la dosar si acesta se afla la presedintele asociatiei care este locatar al blocului G 50. Cine doreste sa consulte aceasta factura emisa de Compania de Apa se poate adresa la presedintele asociatiei, de unde poate afla si alte detalii referitoare la asociatie si la cei care lucreaza aici. Pentru serviciile pe care le fac, eu platesc la stat impozit. Domnul Pintea nu trebuia sa se adreseze politiei pentru ca problema nu este de competenta ei. Cred ca autoritatile locale ar fi dat dovada de mai mult interes fata de problema reprezentantilor asociatilor de locatari daca ar fi actionat ca in orasele vecine, unde exista departamente in primarii ce verifica asociatiile, pentru ca nu oricine poate presta o astfel de activitate. Si nu este o supriza, sunt destui oameni care iau bani de la locatari si nu platesc impozit, a sustinut Catalin Salagean.