Atenție, șoferi! Parcarea din subsolul Halei agroalimentare a devenit parcare CU PLATĂ

Mai mulți șoferi zălăuani s-au trezit, în ultimele zile, cu amenzi lipite de parbrizele autoturismelor, pentru că au parcat fără să achite taxa aferentă în parcarea de la Hală, deși toată lumea știa că parcarea de la subsolul Halei agroalimentare din Piața centrală, a fost și este gratuită. Lucrurile s-au schimbat de la începutul lunii august astfel încât locurile de parcare menționate sunt cu taxă.  Zălăuanii sunt  supărați pe autorități pentru că schimbarea regimului acestei parcări importante din centrul municipiului, din parcare gratuită în parcare cu plată, nu a fost anunțată de Primărie.

„M-am trezit cu amenda în parbriz. N-am știut că această parcare este cu plată, deși faptul că era aproape goală, în timp ce parcarea nouă de la suprafață era plină, mi-a dat de gândit. Barierele se ridică, dar se ridică degeaba pentru că sistemul acela pe care noi îl vedem la alții, cu tichete, nu funcționează”, a spus un șofer care și-a asumat greșeala și consecințele ei, dar  s-a declarat dezamăgit de faptul că aceste lucruri nu sunt făcute cunoscute din timp, așa cum ar fi normal. Desigur, există și un indicator mare la intrarea în parcare care anunță șoferii că este vorba despre o parcare cu plată, însă cei mai mulți nu l-au băgat în seamă tocmai pentru că știau că această parcare este gratuită. Așa a fost de la început, atunci când administrația locală din trecut a spus că parcarea inaugurată odată cu complexul comercial agroalimentar, este gratuită. 

Oamenii nu știu nici că birourile Serviciului de Administrare a Domeniului Public Zalău nu mai funcționează în Clădirea Transilvania, acolo unde orice șofer zălăuan știe că se află biroul care răspunde de parcările din municipiu. Nici faptul că biroul a fost mutat în hală, undeva la etaj în zona „pustie”, nu a fost anunțat de autorități. Primăria Zalău spune că a făcut cunoscut cetățenilor faptul că parcarea de sub hală este cu plată, prin distribuirea de mici anunțuri tipărite cetățenilor, dar, cunoscut fiind dezinteresul zălăuanilor pentru fluturașele din hârtie pe care le primesc în grabă, pe stradă, efectul a fost slab. La solicitarea noastră, municipalitatea a trimis către redacția Magazin Sălăjean un răspuns care lămurește situația: “Din data de 31 iulie 2018, parcarea de la subsolul Halei agroalimentare este parcare publică cu plată conform HCL nr. 165/2018, anexa 3, (pozitia 68).

Cu aproximativ două săptămâni înainte, de efectuarea primelor controale, utilizatorii parcării au fost înștiințați, prin flyere (fluturași n. red), că aceasta urmează sa fie taxată. Totodată, la  intrarea în parcare este amplasat un indicator de informare pentru parcarea cu plată, și poate fi utilizată în regim de autotaxare, la fel ca toate parcările publice cu plată din municipiul Zalău. În ceea ce privește un alt aspect, cel referitor la sesizările privind funcționarea necorespunzătoare a afișajului electronic ce indică numărul de locuri libere din parcarea aflată la subsol, Primăria Zalău a luat deja măsurile necesare:

“Referitor la afișajul electronic, acesta arată locurile libere din parcare. Au fost sesizate unele erori care au fost corectate și se monitorizează în continuare funcționarea acestuia”, se arată în răspunsul municipalității. Așadar, odată cu acest articol, anunțăm conducătorii auto sălăjeni despre faptul că parcarea aflată la subsolul Halei este o parcare cu plată, în timp ce noua parcare, recent inaugurată, aflată în Piața centrală, rămâne o parcare cu regim gratuit.

 

 

 

 

3 Thoughts to “Atenție, șoferi! Parcarea din subsolul Halei agroalimentare a devenit parcare CU PLATĂ”

  1. Anonim

    fraieri si / sau nesimtiti ! adica bagi masina in parcare subterana, ferita de soare , cu afis mare la intratre si tot te oftici?!?!
    p.s. si sunt si prosti ! pai sa faca in mic calcul, cat cost o parcare pe zi si cat e amenda ! si nu au pierdut nimic ! AMENZILE SUNT FOARTE MICI , MULT PREA MICI ! AMENZILE AR TREBUI CEL PUTIN DUBLATE, DACA NU TRIPLATE SA AIOBA EFECT !

  2. red

    sa le dea amenda lasati masina pe afara din tara prin ceva parcare si nu platiti sa vedeti ce patiti si fac pariu ca tot aia s-au ofticat care au lasat masinile acolo cat a fost gratis cu lunile

Leave a Comment