Cazurile tot mai multe de persoane care au ajuns la spital dupa ce au fost muscate de capuse baga spaima in salajeni. Nu doar ca oamenii au ajuns sa ceara in farmacii solutii preventive pentru aceasta problema, dar multi prefera sa evite iesirile la iarba verde, cel putin pentru o perioada. De altfel, fenomenul capuselor, inregistrat la nivel national si nu doar in Salaj, l-a determinat pe premierul Victor Ponta sa ceara specialistilor Ministerului Sanatatii o statistica la zi si o solutie prin care s-ar putea preveni aceste situatii, precum si contactarea boreliozei Lyme, transmisa de aceste insecte.
Cazurile de persoane muscate de capuse si ajunse la spital se regasesc pe intreg teritoriul Romaniei, deci si in Salaj, unde la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau au ajuns, de la inceputul primaverii si pana acum, peste 115 de asemenea pacienti. Statistica unitatii medicale respective arata ca pacientii provin atat din mediul urban, cat si din cel rural, fiind atat de varste mici, cat si bunici ajunsi la anii batranetii. Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean, Codruta Puscas, ne-a declarat ca majoritatea situatiilor sunt intalnite in week-end, cand lumea profita de vremea frumoasa pentru a iesi la picnic si la iarba verde. Astfel, daca in zilele lucratoare persoanele care cer ajutorul medicilor dupa ce au fost muscate de capuse sunt rare, putand fi numarate lejer pe degetele de la o mana, statistica de la finalurile de saptamana este ingrijoratoare, de-a dreptul: intre zece si 39 de cazuri au fost inregistrate in week-endurile care s-au scurs din aprilie si pana in prezent, numarul pacientilor fiind mare raportat la intervalul de timp in care au fost inregistrate. Tragand linie si adunand, finalurile de saptamana ale acestei primaveri au totalizat peste 115 de asemenea pacienti. Datele lui 2012 sunt cu atat mai grave cu cat, in intreg anul trecut, au fost inregistrate doar 65 de asemenea pacienti.
Situatia este simtita din plin de salajeni, in toata gravitatea ei. Oamenii nu doar ca au ajuns sa caute in farmacii medicamente pentru a preveni muscaturile de capusa, dar unii sunt decisi sa nici nu mai iasa la iarba verde pana nu se vor calma lucrurile. Doru S., 54 de ani, din Zalau, ne-a declarat ca a incercat sa gaseasca creme sau uleiuri repelante, atat in farmacii, cat si in punctele fito-sanitare, dar ca incercarile lui nu au avut rezultat.