Organizatorii Festivalului Internaţional de Folclor „Ecouri Meseşene” au prezentat, vineri, 3 august, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul celei de-a 43-a ediţii a celui mai mare eveniment cultural din judeţul Sălaj.
După cum a precizat Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, ediţia din acest an, desfăşurată la finele săptămânii trecut, s-a remarcat nu doar prin buna organizare şi numărul foarte mare de ţări participante, dar şi prin succesul deosebit de care s-a bucurat. „Noi zicem că l-am organizat mai bine decât anii trecuţi. Este, fără îndoială, cel mai mare eveniment cultural din judeţul Sălaj. În acest an, în premieră am avut invitate nouă formaţii din străinătate şi un total de 900 de participanţi – solişti vocali, instrumentişi, dansatori. Atât pe scena de la Zalău, cât şi pe scena de la Jibou şi la spectacolele ce au avut loc la Cluj-Napoca („Serbările transilvane”) şi Bistriţa („Nunta Zamfirei”)”, a declarat managerul Centrului.
Potrivit acestuia Festivalul, care a dispus de un buget de 150.000 de lei, şi-a propus să aducă în faţa publicului folclorul de calitate, atât cel autohton, cât şi cel de peste graniţe.
„Vineri, 27 iulie, în cadrul Zilelor Zalăului, am organizat un reuşit spectacol folcloric cu copii şi tineri, prilej cu care pe scenă au cântat şi au dansat peste 500 de invitaţi. Este un semn bun că folclorul de calitate este asigurat şi de generaţiile ce vin. Tocmai de aceea, vom continua cu această secţiune şi la ediţiile viitoare”, a mai spus Daniel Săuca. În ultima zi a manifestării, publicul a fost invitat la un maraton de folclor ce s-a întins până după miezul nopţii.
Este vreo țară europeană care are mai multe festivaluri folclorice decît România? Este vreo țară europeană care are mai puțini km de autostradă decît România? Cu dansuri cu chiuituri nu se face nici un fel de viitor. Se face doar trecut.