Una dintre cele mai vechi piese de fier din nord-vestul României, descoperită în situl Dealul Cămnin

Arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău au reluat cercetările sitului de la Jac-Dealul Cămnin, sit investigat în urmă cu câteva decenii de către specialişti ai Institutului de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca. Echipa din care fac parte Ioan Bejinariu şi Dan Băcueţ-Crişan au descoperit, cu acest prilej, elemente importante care demontează teoriile vehiculate de către cei care au cercetat anterior zona.

După cum susţine Ioan Bejinariu, cercetator arheolog specialist în epoca bronzului şi prima epocă a fierului, situl reprezintă o fortificaţie ce se întinde pe 7 hectare, amplasarea permiţându-i să deţină un control relativ asupra Porţii Meseşene, cea mai importantă trecătoare din nordul Transilvaniei, ce lega Transilvania propriu-zisă de zonele vestice, dinspre Ungaria.
„Situl de pe Dealul Cămnin este cunoscut din 1958 şi a făcut obiectul câtorva campanii de sondaje acum mulţi ani, concluziile anterioare promovând ideea că este o cetate datată din perioada formaţiunilor politice prestatale româneşti, adică din secolele IX-XI. Împreună cu colegul Dan Băcueţ-Crişan am reluat cercetările, fără a lua ca absolute informaţiile anterioare”, spune Ioan Bejinariu.
Potrivit spuselor sale, situl este unul complex şi cuprinde fortificaţia, o carieră romană, o amenajare ce pare a fi un turn roman de observaţie cu structură de lemn şi cel puţin două morminte rupestre, săpate în piatră.

„Mormintele erau cunoscute, doar că erau asociate cu chiliile unor sihaştri, puse în legătură cu o structură creştină timpurie. Noi am reuşit să cercetăm unul dintre morminte, în care am avut norocul să descoperim o piesă foarte importantă – o cărămidă, pe care sunt incizate un anumit tip de hrismon şi un peşte, simboluri creştine, asociere caracteristică perioadei de început a creştinismului. Aceste morminte pot fi legate de înhumarea unui grup de creştini, care sunt probabil cei care au rămas în zona Porolissumului după retragere. Probabil aparţineau unei pături înstărite, pentru că gresia respectivă nu e aşa de uşor de săpat şi amenajarea unui astfel de mormânt era destul de costisitoare”, explică arheologul.
În aceeaşi zonă, pe drumul de acces în zona respectivelor morminte rupestre, au fost identificate alte câteva simboluri creştine. Specialiştii MJAI Zalău şi-au îndreptat atenţia şi către turnul roman, despre care Ioan Bejinariu spune că este destul de afectat de amenajări genistice de infanterie din perioada Primului Război Mondia: „Sunt mai multe lăcaşuri de mitraliere, tranşee, pentru că fiind zona cea mai înaltă, are o bună perspectivă asupra văilor care vin dinspre Moigrad şi apoi converg înspre Someş”.

În acest an, cercetările au vizat un segment din fortificaţia de pe Dealul Cămnin, situat în zona de sud-vest, acolo unde pare să existe un apendice, făcut, probabil, ulterior amenajării cetăţii, pentru a controla zona de acces, precum şi un posibil loc de intrare. „Această secţiune de sondaj ne-a oferit o perspectivă mult mai bună în ceea ce priveşte amenajarea fortificaţiei. Precedentele cercetări, care au vizat strict sistemul defensiv, nu au permis surprinderea foarte clară a modului de amenajere a acestei fortificaţii. Acum am putut să vedem cum palisada a fost amenajată într-un sistem numit „în casete”, subliniază specialistul. Mai mult decât atât, au fost identificate detalii care demontează teoriile mai vechi privind datarea amenajării: „Această fortificaţie nu aparţine perioadei formaţiunilor prestatatle româneşti din Transilvania, ale secolelor IX-XI, ci este mult mai veche. Ea aparţine, de fapt, începutului mileniului I î. Hr., deci începutului primei epoci a fierului. . După cercetările de până acum, pare să fie vorba despre o fortificaţie cu un rol strict militar, pentru că dovezile de locuire nu au fost găsite până acum, deşi am făcut sondaje şi în interior. Acest lucru nu înseamnă, însă, că ele nu există”.

O descoperire făcută în luna iulie consolidează datarea propusă de către echipa de arheologi zălăuani. Este vorba despre un topor de fier de 14 cm, numit celt, foarte bine conservat, ce reprezintă o replică a pieselor din bronz făcute prin turnare. „Pentru că în perioada respectivă nu stăpâneau tehnica de topire a fierului, acesta era încălzit până la un punct, apoi prin batere, i se dădea forma dorită. Este o descoperire importantă, mai ales pentru că nu aveam foarte multe dovezi ale începutului confecţionării pieselor de fier din Sălaj”, explică Ioan Bejinariu, estimând că piesa datează din secolul al VIII-lea î. Hr. „Este una dintre cele mai vechi piese de fier din nord-vestul României”, punctează sursa citată.
Toporul de fier va putea fi admirat, în curând, în expoziţia Muzeului Judeţean, în segmentul dedicat primei epoci a fierului.

Echipa de arheologi îşi propune să continuie studierea sitului, însă susţin că acest lucru este condiţionat de bugetul disponibil. „În toţi aceşti ani am lucrat cu bani destul de puţini. Din păcate, sumele disponibile sunt foarte mici, astfel că am fost nevoiţi să ne concentrăm asupra unui anumit segment al cercetării. Nişte obiective atât de importante merită alocări pe măsură, mai ales că nu trebuie să luăm de bune toate cele spuse anterior de cercetători. Mulţi dintre ei nu au avut la îndemână metodele pe care le avem noi, anumite dotări tehnice care există azi şi poate că unii dintre ei au răspus şi la ideologia vremii”, menţionază Ioan Bejinariu. Acesta consideră că o abordare bazată pe studii non-invazive de geofizică ar putea surprinde eventualele zone cu spaţii de locuire.
Demersul este unul costisitor, dată fiind suprafaţa mare a fortificaţiei, însă necesar, având în vedere că zona Moigradului este una dintre cele mai bogate în descoperiri de tezaure preistorice din piese de bronz din întreaga Transilvanie.