# Nu ştim cine şi cum alege subiectele ce se dezbat în cadrul numeroaselor şedinţe, comisii, colegii şi comitete de prin Prefectură, dar poate n-ar strica să îşi întoarca privirea şi spre alte domenii cu bube în dos… Nu de alta dar ştim pe dinafară comunele fără medici, numărul medicilor de familie şi al centrelor de permanenţă. Poate ne spune cineva şi de ce avem rezultate tot mai slabe la Bac, de ce se pică pe capete la Titularizare şi ce-i cu notele alea de speriat după opt ani petrecuţi în băncile şcolilor…
# Taximetriștii zălăuani se plâng tot mai des de faptul că locurile special destinate taxiurilor sunt ocupate abuziv, așa cum le este unora obiceiul prin oraș, și că nu mai știu la cine să apeleze pentru a reuși să beneficieze de parcările ce le sunt destinate. Ei spun că cei de la Locală sunt mereu în misiuni și nu pot răspunde solicitărilor lor, iar ceilalți, de la municipiu, spun că parcările nu sunt treaba lor. Atât la Perla, cât și la Porolissum ori a Spital, locurile de staționare a mașinilor de Taxi sunt mereu ocupate de către conducătorii auto care nu înțeleg în ruptul capului că o regulă este o regulă și că, dacă nu o respecți, încalci fie o normă de bun-simț, fie drepturile altuia.
primiti exact ceea ce oferiti! ceea ce meritati !
cat timp voi nu respectati nici o recgula de circulatie, de bun simt, de ce asteptati ca cineva sa va respecte?
cand o sa vad taxiurile parcate doar pe acele locuri special amenajate pentru ei, atunci o sa mai discutam, pana atunci „ciocu mic”. voi parcati unde vreti, dar noi ceilalti trebui sa va lasam locuri special pentru voi? cat timp o licenta de taxi o vendeti si cu 8-10 mii de euro, sunteti de 2 ori mai multi decat prevede legea, nimeni nu si-a p[us mintea cu voi, nici cei de la Politia Locala si mai ales cei de la Ordine public – Circulatie, care sa va para bine ca va ignora!
taximetristi sa stea parcati doar in spatiile special amenajate pentru ei ! si daca sunt prinsi ca parcheaza unde nu este destinat pentru ei sa fie si ei amendati !
si de ce primaria nu reduce nr de taxiuri din oras si sa si inaspreasca conditiile de a fi taximetrist ! lege exista, trebuie doar aplicata !