Numărul pensionarilor sălăjeni care pot beneficia de medicamente compensate cu 90 la sută a crescut cu 3.163, până la 33.635 de persoane, după ce Guvernul a majorat plafonul veniturilor până la care se acordă acest sprijin.
Potrivit unei hotărâri de Guvern din 17 iulie 2018, plafonul maxim până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90 la sută a crescut de la 900, la 990 de lei. În acest fel, a fost îndreptată scăparea produsă în privința medicamentelor compensate pentru pensionari, odată cu majorarea pensiilor, de la 1 iulie 2018. Concret, pensionarii beneficiau de medicamente compensate doar dacă aveau venituri mai mici de 900 lei, iar după mărirea cu 10 procente a valorii punctului de pensie, mulți dintre aceștia nu se mai încadrau în acest plafon.
În judeţul Sălaj, 30.472 de vârstnici au pensii sub 900 de lei, din categoria celor cu pensii cuprinse între 901 şi 990 de lei făcând parte 3.163 de persoane.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj au transmis într-un comunicat de presă că „prescripțiile medicale electronice emise de furnizorii de servicii medicale anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, inclusiv cele emise in data de 20 iulie, se pot elibera de către farmacii până la data expirării termenului de valabilitate al prescripției medicale stabilit potrivit prevederilor legale în vigoare la data prescrierii medicamentului”.
În luna iunie a anului acesta , s-au prescris reţete în valoare totală de peste 300.000 de lei pentru 3.227 de beneficiari.