Vremea ploioasă, prielnică pentru apariţia ciupercilor, i-a încurajat pe sălăjeni să pornească în căutarea lor, prin păduri. Marginile şoselelor şi zonele din apropierea pieţelor au fost invadate de comercianţi ambulanţi care pun în vânzare diverse soiuri şi care dau asigurări cumpărătorilor că marfa este de calitate şi că nu prezintă niciun pericol. Totuşi, medicii îndeamnă la prudenţă şi avertizează că ciupercile culese la întâmplare sau achiziţionate de la persoane particulare pot produce intoxicaţii grave, existând, de asemea, şi un risc mare de deces.
Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală, rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului putând salva viaţa bolnavului.
De la începutul anului, la Unitatea de Primiri Urgenţe a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ au fost tratate 32 de persoane intoxicate ca urmare a consumului de ciuperci. Dintre aceştia, 14 au rămas internaţi pentru tratament de specialitate, în cazul celorlaţi 18 nefiind necesară spitalizarea. Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cel mai tânăr pacient a avut doar 4 ani, iar cel mai în vârstă, 85 de ani. Nu a fost înregistrat niciun deces cauzat de consumul de ciuperci.
În aceste condiţii, specialiştii recomandă folosirea în alimentaţie doar a ciupercilor bine cunoscute. Prin ingerarea ciupercilor otrăvitoare se produc tulburări digestive (vărsături, diaree, deshidratare), cardiovasculare (bradicardie, hipotensiune arterială, colaps cardiovascular), neurologice (stare confuzională, delir, convulsii, comă); moartea poate surveni între opt şi 48 ore datorită conţinutului în substanţe toxice ca falina (acţiune hemolitică), amantina (proprietăţi hipoglicemiante), faloidina (acţiune asupra ficatului şi sistemului nervos)”, precizează reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Simptomele apar în primele 12 ore după consum, iar starea se poate altera rapid, cu consecinţe grave.
Potrivit sursei citate, toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. Nici îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Nu există niciun test simplu care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice. Există, totuşi, nişte indicii orientative în legătură cu efectul toxic posibil al unor specii de ciuperci, şi anume prezenţa lamelor de culoare albă, prezenţa unei valve care învăluie piciorul, existenţa unui inel care înconjoară tija. Însă, identificarea unei ciuperci otrăvitoare nu poate fi făcută decât de un specialist.
Având în vedere riscurile pe care le presupune intoxicația cu ciuperci, DSP Sălaj recomandă populaţiei să consume doar ciuperci cunoscute sau achiziţionate din magazin, să nu le mânânce crude şi nici să asocieze consumul de ciuperci cu cantităţile mari de băuturi alcoolice. De asemenea, este importantă conservarea ciupercilor la frigider şi consumarea acestora în maxim două zile de la data culegerii ori achiziţiei lor.
Autoritățile competente (Poliția locală , DS
V , etc) de ce nu amendează vânzătorii neautorizați ???