Antonia Soponea
Numărul salariaţilor sălăjeni a crescut în luna mai 2018 cu 95 de persoane, faţă de luna precedentă, şi cu 1.487 faţă de acum un an, ajungând la 50.228 de persoane, potrivit unui comunicat de presă emis de către Direcția Județeană de Statistică Sălaj. Din totalul angajaţilor, mai mult de jumătate lucrau în servicii.
În paralel cu creştere efectivului de angajaţi, salariul mediu brut pe judeţ în luna mai a scăzut cu 0,1 procente comparativ cu cel din aprilie, până la 3.797 de lei, fiind, în acelaşi timp, cu 15,5 la sută sub salariul mediu brut pe economie. Salarii brute peste media judeţului au obţinut lucrătorii din servicii (4.110 lei), cei din agricultură, silvicultură și pescuit (3.377 de lei) şi cei din industrie și construcții (3.374 de lei) câştigând sub media pe judeţ.
În ceea ce priveşte salariul mediu net, acesta s-a diminuat faţă de luna anterioară cu 0,3 la sută, la 2.311 lei/persoană, însă, a fost mai mare cu 436 de lei faţă de mai 2017. Au fost remuneraţi peste media din judeţ, angajaţii din servicii (2.488 de lei) şi sub medie, cei dn agricultură, silvicultură şi pescuit (2.092 de lei), respectiv din industrie și construcții (2.072 de lei).
În luna mai a acestui an, indicele real al salariilor a fost de 99,3 la sută față de luna anterioară și de 116,9 la sută, comparativ cu mai 2017.