Creşterile salariale pe care angajaţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj le-au obţinut în urma unui demers în instanţă au trezit nemulţumiri în rândul colegilor lor din ţară, remuneraţi cu lefuri net superioare.
Cei mai vocali sunt lucrătorii din Vrancea, care au semnalat tratamentul inegal şi discriminatoriu în ceea ce priveşte salariazarea personalului din Sport şi Tineret, dând ca exeplu Sălajul, unde, în mai 2017, angajaţii Direcţiei au dat în judecată instituţia, obţinând câştig de cauză, respectiv alinierea salariilor cu cele de la ANAF. După un proces care a durat un an, magistraţii Tribunalului Sălaj au admis acţiunea formulată de către cei şapte reclamanţi, prin Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, împotriva DJTS Sălaj, obligând-o pe aceasta din urmă la egalizarea salariilor reclamanţilor la nivelul maxim al salariului de bază brut existent în perioada decembrie 2016-iunie 2017, respectiv la valoare de 5.960 de lei pentru cei şase consilieri, grad profesional superior, gradaţia 5, respectiv la 5.865 de lei, pentru expertul grad profesional superior, gradaţia 4. De asemenea, instanţa a obligat Direcţia să le achite sumele cuvenite cu titlu de diferenţe salariale, calculate începând cu data de 21 decembrie 2016, până la data de 1 iulie 2017, precum şi actualizarea lor cu rata inflaţiei.
Decizia instanţei nu a fost atacată în termenul legal, cei şapte angajaţi fiind puşi în drepturi la scurt timp. După cum ne-a declarat Mariana Stănean, unul dintre beneficiarii acestor majorări, anterior pronunţării soluţiei, lucrătorii de la DJST Sălaj aveau un salariu brut de 3.900 de lei, respectiv 2.200 de lei net. „Erau nemodificate de prin 2012-2013”, precizează sălăjeanca.
Drepturile obţinute de către cei din Sălaj i-a determinat pe colegii lor din ţară să ceară majorări similare, ameninţând cu declanşarea grevei generale. De altfel, într-un comunicat al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, se arată că 70 la sută dintre angajaţii din sistem câştigă 1.300 de lei net, nediferenţiat pe funcţii, grade, trepte, gradaţii.
Ca reacţie la aspectele sesizate de către protestatari, care s-au aflat joi, 19 iulie, în grevă japoneză, Ministerul Tineretului şi Sportului a transmis că face eforturi pentru a veni în sprijinul solicitărilor Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, dar respectând prevederile legale şi fără presiune. „Ministerul Tineretului şi Sportului are o deschidere totală şi şi-a arătat permanent sprijinul faţă de cei 3.000 de angajaţi din sistem în general, indiferent dacă fac parte din sindicat (…) În legătură cu problemele de încadrare în grila salarială a angajaţilor, MTS nu poate face reîncadrări la nivelul instituţiilor subordonate, atâta timp cât ele au personalitate juridică distinctă, iar directorii lor au calitatea de reprezentanţi legali şi de ordonatori de credite ai acestora, având întreaga responsabilitate cu privire la modul de gestionare a raportului de muncă ale angajaţilor. În ceea ce priveşte posibilitatea unor măriri de salariu din sistem pe viitor, MTS a iniţiat un dialog cu MMJS şi MFP în vederea identificării unor soluţii legale şi bugetare pentru rezolvarea acestei situaţii”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Cât despre cazul Sălajului, Ministerul a explicat: „În legătură cu salariații de la Sălaj, care au câștigat în primă instanță procesul intentat DJST, pentru alinierea salariilor cu cele de la ANAF, MTS este în imposibilitatea juridică de a aplica această măsură la nivel național. MTS nu a fost parte în proces iar respectiva decizie a instanței nu-i este opozabilă”.