Prima porțiune din bulevardul Mihai Viteazul va fi gata peste mai puțin de o lună, lucrările fiind în acest moment în plină desfășurare. Viceprimarul Teodor Balajel ne-a spus că stratul de uzură nu a fost încă aplicat, așa cum greșit alte publicații au anunțat cu câteva zile în urmă și că acest strat important, ultimul pe covorul asfaltic, necesită anumite pregătiri, mai multe etape și o atenție foarte mare la înclinări.
“Începând din această noapte (joi spre vineri) vom începe amenajarea scuarurilor existente pe acestă porțiune de bulevard, le vom moderniza, ne vom ocupa de plantele ornamentale și de tot ceea ce este necesar ca aceste locuri să fie bine și corect modernizate dar să ofere și o imagine plăcută. Zona pasarelei este, de asemenea, în lucrări pe acest segment în această perioadă. Până la stratul de uzură, care este și ultimul, mai avem câteva etape, trebuie să fim foarte atenți atât la tramele stradale cât mai ales la porțiunile cu înclinații, la denivelări, să avem în vedere executarea corectă a lucrării și să eliminăm orice neajuns.
Vom turna stratul de uzură peste aproximativ o săptămână, poate și mai repede, pe porțiunea de bulevard cuprinsă între benzinăria Mol și strada Lupului. Această porțiune de bulevard trebuie să fie gata până la jumătatea lunii august, sperăm să ne ajute și vremea să reușim să terminăm și să pornim cu o altă bucată de bulevard, luna viitoare”, a spus viceprimarul Teodor Balajel.