Ședinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice, desfășurată miercuri, 18 iulie, în cadrul Instituției Prefectului Sălaj, a supus atenției celor prezenți raportul de activitate al polițiștilor de proximitate, în acțiunile întreprinse în sprijinul persoanelor vârstnice. Ședința a fost condusă de subprefectul județului, Vegh Alexandru.
În semestrul II 2017 şi semestrul I 2018, poliţiştii de proximitate din mediul urban (Poliția Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei) și polițiștii secțiilor rurale de poliție, au desfăşurat o serie de activități preventive în sprijinul persoanelor vârstnice.
În baza Protocolului de colaborare cu Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice, poliţiştii de proximitate desfăşoară acţiuni de consiliere a pensionarilor astfel încât aceştia să poată identifica situaţiile care prezintă pericol. Printre acţiunile de prevenire desfăşurate de cei 20 de poliţişti de proximitate din Zalău, Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei se numără şi consilierea persoanelor vârstnice cu privire la faptele comise cu violenţă, furturile din locuinţe şi comiterea infracţiunilor prin metoda „Accidentul”, metoda “Ambulanța”, “Pomana” sau alte metode infracționale în fața cărora persoanele în vârstă sunt vulnerabile. Raportul privind activităţile întreprinse de Poliţia de Proximitate pentru protejarea persoanelor vulnerabile a fost prezentat prezentat de comisarul de poliție Maria Ciortea din cadrul IPJ Sălaj.
Polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție (I.P.J) Sălaj, au participat la 38 ședințe cu reprezentanții persoanelor vârstnice și 141 întâlniri cu asociațiile de locatari, fiind identificate 182 persoane vârstnice potențiale victime ale unor infracțiuni contra persoanei sau patrimoniului. Polițiștii au desfășurat 325 activități de informare și prevenire a criminalității ce au avut ca beneficiari direcți persoane vârstnice, în mod special cele care locuiesc singure în mediul rural, ocazie cu care au fost prelucrate anumite acte normative fiind consiliați/informați cu privire la metodele de protecție pe care aceştia le pot folosi, pentru a fi apărați să nu devină victime ale infracțiunilor de tâlhărie, furturi din locuință, înșelăciuni prin atribuire de calități mincinoase sau prin metoda ”Accidentul”. De asemenea, în pregătirea antiinfracțională, polițiștii au pus accent deosebit pe instruirea celorlalte persoane care vin în contact cu persoanele vârstnice singure, respectiv, vecinii, factorii poștali, medicul de familie, fiind distribuite peste 300 pliante cu caracter preventiv. Una dintre atribuţiile polițiștilor de proximitate , dar și a celor din mediul rural, constă în faptul că aceștia trebuie să cunoască persoanele în vârstă, de pe raza de competență, potențiale victime ale infracțiunilor, să menţină legătura cu acestea şi să ţină evidenţa lor.
Polițiștii de proximitate au participat în mod activ și frecvent la activitățile de prevenire şi combatere a comportamentului de violenţă intrafamilială în cadrul programului de prevenire a infracţiunilor de violenţă în familie, iniţiat la nivelul I.P.J. Sălaj în luna aprilie 2018, punându-se accent pe combaterea agresiunii survenite în mediul familial, procedura privind ordinul de protecţie şi măsurile care pot fi luate de instanţa de judecată în sprijinul victimei.
Poliţia de proximitate şi-a propus, în continuare, o îmbunătăţire a cunoașterii tuturor zonelor unde aceste persoane pot fi victime ale infracțiunilor cu violență, sau a altor fapte penale, realizarea de proiecte pentru creșterea gradului de siguranță a acestor persoane, îndeosebi în zonele cu risc criminogen ridicat, unde se comit frecvent fapte deosebit de grave şi găsirea unor soluţii în vederea înlăturării condiţiilor ce le favorizează, primirea și consilierea tuturor persoanelor care au nevoie de sprijin pentru creșterea gradului de siguranță în localitatea în care locuiesc. Totodată, identificarea tuturor persoanelor vârstnice care locuiesc în case izolate și sunt predispuse a fi victime ale infracțiunilor de tâlhărie, viol sau alte infracțiuni contra persoanei. În acest sens Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J.Sălaj a iniţiat în luna martie 2018, Planul de măsuri pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie în mediul rural ale căror victime pot fi persoanele vârstnice.