Primele rezultate, înainte de contestaţii, ale Concursului de Titularizare au fost afişate marţi, 17 iulie. Potrivit informaţiilor transmise de către oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, rata de promovare din acest an a fost de 46,89 la sută, în uşoară creştere faţă de 2017, când a fost 46,5 la sută.
Reamintim că la Titularizare 2018 s-au înscris 397 de candidaţi, dintre care 41 au absentat, 47 s-au retras, iar patru au avut lucrări anulate. În aceste condiţii, 305 lucrări au fost trimise spre Centrele de Evaluare din țară, doar trei dintre ele fiind notate cu 10. Este vorba despre cele ale candidaţilor Mihaela Corina Pintea-Chereji (psihopedagogie specială), Raluca-Anamaria Rişco (arte vizuale) şi Oana Veronica Micle (învăţători). Anul trecut, în Sălaj au fost înregistrate două note maxime: una la învăţători şi o alta la educaţie fizică şi sport.
„În judeţul Sălaj, din punct de vedere statistic, au fost obţinute 143 note între 7 și 10, 102 note între 5 și 6,99 şi 60 note sub 5”, au mai spus reprezentanţii ISJ Sălaj, care au adăugat că eventualele contestații pot fi depuse, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, până miercuri, 18 iulie, la ora 15. Soluţionarea contestaţiilor va avea loc în perioada 18 – 23 iulie, urmând ca rezultatele finale să devină publice în 24 iulie.
Cadrele didactice care au obţinut minimum nota 7 (șapte), la acest concurs, pot obţine unul dintre cele 38 posturi titularizabile. Pentru concurenţii care au obţinut note între 5 şi 6, 99 există şi posibilitatea de a ocupa un post pe o perioadă determinată, respectiv pe un an şcolar.