Zvonoteca

# Învârtim de zor în bătaia vântului, steagul românesc, depunem cu adâncă pioșenie coroane și coronițe, vorbim pe la tribune, în calitate de mari căpitani de județ sau de orașe sau, după caz, pe la cele mai înalte tribune ale țării, cum că trăim Centenarul până în ultima celulă din corp. În realitate însă, dincolo de ipocrizia care ne caracterizează, nu suntem în stare să dăm cu autoritățile de la București de pământ, sau măcar să cerem un răspuns oficial cu privire la refuzul Împărăției de la palatal Victoria de a băga pe lista celor 350 de proiecte aprobate, proiectul casei de la Bădăcin. De parcă Centenarul acesta n-ar fi despre Unire, iar Unirea n-ar fi cu și despre Sfinxul de la Bădăcin. Pentru ce mai avem parlamentari sau conducători dacă până și acest proiect care se referă la cea mai mare personalitate a Sălajului din toate timpurile, este aruncat la gunoi de sudiștii habarniști și paraleli cu istoria, tocmai în anul Centenarului? Nimeni nu cere nicio explicație nimănui, tăcere oriunde privești sau asculți…

# Să mori la vârsta de 47 de ani, sufocat sau strivit sub un mal de pământ, lăsând în urma ta o familie în stare de șoc, este o tragedie care – indiferent pe câte laturi am întoarce soarta asta – putea fi evitată. Încă nu cunoaștem cu exactitate cum s-au derulat evenimentele la Șimleu, însă este clar ca lumina zilei că, astăzi, victima ar fi trăit dacă s-ar fi respectat normele de protecție a muncii. Însă, cum suntem deja obișnuiți, ne așteptăm ca și de această dată mortul să fie de vină. Rezultatul anchetei ne va da sau nu dreptate.