Vacanţa s-a încheiat pentru handbalistele de la HC Zalău, care vor începe de luni pregătirile pentru noul sezon competiţional. Handbalistele conduse de Gheorghe Tadici se vor pregăti pe plan local timp de două săptămâni, după care vor pleca, la fel ca în anii anteriori, într-un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei.
„Pregătirea va începe cu normele de control, iar jucătoarele care se vor încadra în parametri ceruţi vor mai avea opt zile de vacanţă. Celelalte vor începe pregătirea pentru noul sezon. Ne dorim ca în 12 iulie, când vom începe pregătirea cu întreg lotul, toate jucătoarele să fie la acelaşi nivel”, a declarat Gheorghe Tadici.
Stagiul de pregătire va dura 10 zile, pregătirea urmând să continue la Zalău până la primele jocuri de verificare.
Luna iulie va fi dedicată pregătirii fizice, iar în august se va pune accentul pe pregătirea tehnico-tactică, tot în august fiind programate şi o serie de partide de verificare.
Datele primelor două turnee au fost deja stabilite, primul urmând să se desfăşoare la Râmnicu Vâlcea, în perioada 17 – 18 august, iar o săptămână mai târziu va avea loc un turneu de verificare în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
HC Zalău nu a efectuat niciun transfer până în acest moment, cu toate că alte cluburi şi-au definitivat lotul pentru noul sezon. Tehnicianul Gheorghe Tadici nu consideră acest lucru o problemă, afirmând că şi clubul zălăuan va efectua o serie de transferuri în perioada imediat următoare.
Liga Naţională de handbal feminin va debuta în data de 2 septembrie, având următorul program: UNiversitatea Cluj – ASC Corona Braşov, CSM Slatina – Măgura Cisnădie, CSM Bistriţa – CSM Roman, Gloria Buzău- HCM Râmnicu Vâlcea, SCM Craiova – Dunărea Brăila, Minaur Baia Mare – Danubius Galaţi, HC Zalău – CSM Bucureşti.