Primim la redacție

Referitor la articolul „ Strigăt disperat al salariaților de la Tenaris: “Nu ne putem distruge sănătatea și viața muncind pentru doar 1.400 de lei!””, publicat aici http://www.magazinsalajean.ro/economic/strigat-disperat-al-salariatilor-de-la-tenaris-nu-ne-putem-distruge-sanatatea-si-viata-muncind-pentru-doar-1-400-de-lei, vă transmit poziția oficială a companiei.

“Am luat la cunoștință, cu regret, declarația publică a sindicatelor. TenarisSilcotub este un membru responsabil al societății și respectă întotdeauna prevederile legilor din România, inclusiv cele ale Codului Muncii.

 

Negocierile salariale anuale se desfășoară în conformitate cu prevederile legii, iar anul acesta nu a fost o excepție. Conducerea companiei a demonstrat bună-credință și deschidere pe parcursul întregului proces de negociere.

 

În primul trimestru din acest an, venitul mediu net al personalului muncitor TenarisSilcotub a fost cu 55% peste salariul mediu net realizat în județul Sălaj și cu 20% peste cel din sectorul metalurgic la nivel național. Compania rămâne un angajator căutat, lucru dovedit și de faptul că, în ultimul an și jumătate, au intrat în echipa noastră peste 400 de angajați noi, în ciuda lipsei de personal pe piața forței de muncă.

 

Pe lângă pachetele financiare pe care le asigură angajaților săi, compania acordă o mare importanță condițiilor de muncă și asigurării sănătății și securității în muncă pentru echipă. Am investit mai mult de 30 de milioane de dolari în ultimii 5 ani în îmbunătățirea sănătății și securității în muncă și în reducerea amprentei activităților noastre asupra mediului. Fabricile noastre sunt comparabile cu cele din Uniunea Europeană, cu un nivel ridicat de automatizare și procese asistate de calculatoare.

 

Desfășurăm diferite programe în comunitățile noastre în domenii precum educație, cultură și sănătate, în parteneriat cu autoritățile locale. Avem o istorie îndelungată de investiții în spitalul din Zalău, oferind sistemului public de sănătate sprijin financiar și logistic, pentru a ne asigura că angajații noștri și familiile lor au acces la servicii medicale de calitate.

 

TenarisSilcotub are încredere că sindicatele și angajații vor păstra dialogul deschis și vor continua să colaboreze, așa cum au reușit să o facă cu succes de zeci de ani.”

 

13 Thoughts to “Primim la redacție”

  1. Dsl

    Rusine Tenaris si patronatuluj pentru gestrile facute,este adevarat ca au salarii mici,am va,ut fluturas cu 1500 ron

    1. Anonim

      las ca eu am lucrat in alta parte si nu am avut 1500 net…si aveam si oameni in subordine si responsabilitate….ala cu 1500 ce facea in companie? ca toti se plang ca muncitorii o duc rau, dar toti sunt cu masini si vile, de atata rau

      1. Anonim

        cine te plateste

        1. Anonim

          Biroul de relatii cu publicul de la TS

      2. Anonim

        Tu atat stii face….de mai putin de 1500 de lei…..inseamna ca iti meriti salariul…..

  2. Anonim

    Spune-ti la redactie tot adevarul,cum ati taiat anul trecut asigurarea de viata la muncitori si ati lasat-o doar la ingi eri,ati dat. Onusul Tenaris doar pt sefi sub alta denumire,asa procedati voi sa dea bine la exterior

  3. I.C.

    1. De ce nu ați scris CINE semnează acest comunicat?
    2. Nu lucrez la Tenaris, nu locuiesc în Zalău, dar citesc presa și constat că ei NU sînt de bună credință, că umflă cifrele despre salarii și întreg comunicatul lor este BLA-BLA-BLA TENARIS!
    3. Persoana necalificată a scris în comunicat: „Fabricile noastre sunt comparabile cu cele din Uniunea Europeană”. Chiar? Sînt „COMPARABILE”? Fabricile voastre de unde? Că România, prin consecință și Zalăul, care este o localitate din România, ESTE în Uniunea Europeană!

  4. Anonim

    Pt domnul de la 16:40 daca dumneata esti un lingau cu capul plecat si te multumesti cu 1500 lei ,adica 320 euro este treaba ta.Din cauza celor ce judeca ca tine merge tara cum merge acuma.

  5. Coca

    ” Derulam proiecte culturale, educationale si de sănătate” „Salarii comparabile cu celelate tari” etc
    Lesin de ras ???

  6. Don’t cry for me, Argentina!

    Pai cine sa semneze, Biroul de minciuni si aberatii de la Tenaris Zalau, la comanda managerului imparateasa de la Bucuresti alteta sa Mihaela Popescu. Este incredibil in ce hal se minte,când oamenii au venit la presa cu fluturasii de salarii in mana. Deci salariatii mint, si dicatele mint, ei nu castiga 300€ ci vreo 4000 cat se castiga in UE pt munca in metalurgie, una di tre cele.mai grele si periculoase munci din cate exista! Nu i nimic, deseara poate sa i urmărească pe salariati la postul TV local, si dna de la presa si dna managerita si toata sleahta de mincinosi, vor avea ocazia sa vada la televizor cum arata un fluturas de salariu pt un muncitor de pe sectie. Astia trebuie lasati sa falimenteze, nu e cale de întoarcere cu asemenea bataie de joc. In hal se poate minti, te cutremuri!!!

  7. Rusinos pentru Tenaris ce fac

    Cata nesimtire din partea patronatului,oamenii au venit saracii cu fluturasul in mana de 1400 Ron si ei zic ca se plang degeaba si se lauda cu bani aruncati pe nustiu unde,o fabrica care nu isi respecta angajatii inseamna ca nu are respect de sine

  8. Anonim

    Este vorba de salariul net, pe când în mână muncitori iau 1400-1800 lei. Rușine, nu va mai lăudați cu salariul mediu pe fabrica , media se face si cu managerii care câștigă mii de euro. Încă o dată rușine mizeriilor de sefi îndoctrinați si cu gândire de ev mediu de la tenaris silcotub.

  9. Vai de capul nostru

    Care pachete salariale? Cum scrie mai sus fara asigurare medicala, fara bonus? Bine ca a-ti dat bonus la sefi, ca aia va fac voua productia, din birou. Ce treaba are muncitorul cu banii investiti de fabrica in diferite proiecte? Ce beneficii are el de acolo? Nimic. Fabrica castiga ca reinvesteste profitul si are scutire la impozit. Nu mai umblati cu minciuni, ca incepe sa va scada credibilitatea. Binenteles ca daca pui salariile a 2 muncitori si salariile a 2 sefi si faci media iti iese peste salariu mediu, ca doar sefii au salarii frumoase castigate de pe spinarea celui care se numeste MUNCITOR si care se chinuie sa traiasca de pe o zi pe alta. Daca a fost demostrat negru pe alb ca exista salarii de 1400 – 1500 ron ce le tot dati la intors ??? Sau se pateaza imaginea publica a grupului Tenaris? Foarte bine fac muncitorii ! Sa nu cedeze ! Pentru ca noi nu trebuie sa fim sclavii nimanui. Muncim dar cerem sa fim respectati pentru munca noastra si ca urmare a muncii, sa fim platiti corespunzator !!! Macar in al 12-lea ceas desteptati-va ca o sa plece oamenii si o sa ramane si voi, sefii, fara salariile „micute” pe care le aveti!

Leave a Comment