Situația dificilă prin care trec salariații de la TenarisSilcotub, presiunile despre care aceștia vorbesc, condițiile imposibil de acceptat ce le-au fost impuse în cadrul negocierilor anuale (negoiceri cu greu acceptate de patronat) ale Contractului Colectiv de Muncă – capitolul salarizare și timp de muncă, dar mai ales salariile infime și lăsarea angajaților aproape fără nicio posibilitate de a declanșa legal un conflict de muncă atunci când situația impune acest lucru, au fost câteva dintre subiectele discutate în cadrul conferinței de presă de miercuri, conferință organizată de sindicatul de la TenarisSilcotub cu participarea unor reprezentanți ai salariaților din multinațională. La eveniment au participat presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Alexandru Rus – președinte al Sindicatului “Metalurgistul” Zalău și Viorel Dobre – presedinte Sindicatul Liber “Donasid” Călărasi, al doilea județ ca număr de angajați Tenaris din România, după Sălaj. La conferință a fost prezent și Adrian Ilieș, liderul sindical de la Michelin.
Liderul sindical de la Tenaris Silcotub spune că “lupta” va continua
Președintele sindicatului din TenarisSilcotub, Alexandru Rus, a spus că situația, deși s-a mai “dezghețat”, este în continuare una care necesită o foarte mare atenție.
“Avem un angajator foarte dur în negocieri. Fiecare leu pe care vrem sa-l obținem este extrem de greu de câștigat. Dacă zilele trecute, patronatul a dat dovadă de o poziție inflexibilă, arogantă, în aceste negocieri care, potrivit Contractului Colectiv sunt obligatorii, ulterior lucrurile s-au mai îmbunătățit, în sensul în care a fost acceptată negocierea (obligatorie, anual, pe segmentul salarizării, conform CCM valabil până în iunie 2019, n. red). Modificările pe acest capitol al salarizării, se fac doar dacă ambele părți sunt de acord, pe cale amiabilă. Prin urmare, dacă una din părți refuză, aceste negocieri sunt suspendate. Am fost invitați la negocieri, am avut șapte runde de întâlniri, atât în Zalău cât și în Câmpina, pe aceste teme. Inițial, au fost puse presiuni inacceptabile pe angajați. În prezent, angajații noștri lucrează cinci zile pe săptămână, cu două zile libere, conform Codului Muncii, salariul mediu al unui angajat fiind de aproximativ 1.400 de lei net lunar la care se adaugă bonuri de masă.
Presiunile care au venit din partea patronilor au vizat forțarea acceptării programului de lucru în tură continuă, un lucru inacceptabil și pe care cei mai mulți angajați l-au refuzat din start, cu atât mai mult cu cât mărirea salarială ar fi fost una deloc în măsură să justifice această schimbare radicală a programului de lucru. Avem informații că s-au făcut presiuni individuale pe unii angajați iar câțiva au cedat, semnând și acceptând aceste condiții însă, majoritatea angajaților a înțeles exact despre ce e vorba și, firește, nu a acceptat aceste condiții și nici să lucreze în ture continue. Noi avem, salariați tineri, fiecare are viața lui, familia lui, problemele lui, nu se poate să muncești în tură continuă în aceste condiții pe care metalurgia le impune și le oferă angajaților, condiții deosebit de grele, cu un înalt grad de responsabilitate și riscuri beneficiind de niște măriri salariale deloc justificative. Prin urmare, acest lucru nu a fost consimțit. O modificare de acest gen ar fi fost foarte greu de acceptat. Măririle propuse de patroni, “avantajoase cum le numeau ei, erau, în realitate, cu totul altfel. Este și motivul pentru care doar câțiva, mai “slabi de înger”, au semnat această modificare.
În concluzie, noi, sindicatul, nu am vrut să discutăm pe acest “pachet” propus de angajator. Am spus că nu suntem, de acord. În semn de protest, salariații nu au mai acceptat să muncească nici măcar orele suplimentare, cele de sâmbăta și duminica, cu riscul să rămână la sfârșit de lună cu și mai puțini bani față de cei pe care i-ar fi câștigat dacă ar fi efectuat aceste ore. Luni, una din ture a refuzat să intre în secție însă, în cele din urmă, am reușit să-I conving pe lucrători să meargă fiecare la locul său de muncă. Vrem să continuăm această bătălie, însă într-un mod legal și pentru a nu lăsa patronatul să ne acuze de sabotaje sau alte lucruri care ar putea dăuna și mai mult situației angajaților. Marți am reușit să obținem din partea angajatorului la această condiție prin care s-ar fi mărit cu un mic procent salariile, aceea de a se lucra în tură continuă. Am pierdut mai mult de o lună pentru a obține acest lucru, pentru îndârjirea lor de a forța un program inacceptabil pentru angajați, în aceste condiții salariale. Am demonstrat că, în ciuda acestei legi mizerabile a dialogului social, suntem capabili să ținem piept unei multinaționale.
Vor mai avea loc întâlniri, una dintre ele are loc miercuri la ora 15, iar noi vom merge mai departe, toți membrii de sindicat, pentru că nimeni nu ne poate îngrădi dreptul de a ne întâlni și de a lupta pentru drepturile noastre”, spus liderul sindical. Sindicatul a înaintat și în Instanță o acțiune împotriva angajatorului, fiind vizate două solicitări. Prima, de a obliga patronatul să vină la masa negocierilor – lucru la care s-ar putea renunța având în vedere acceptarea de către patronat a acestor negocieri, și cea de-a doua, de a se anula clauza din CCM prin care cei care au semnat sub presiune au acceptat condiționarea măririi salariale de munca pe viitor în tura continuă. A fost deschis, totodată, și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj un dosar pe marginea acestui conflict.
“Câștig 1.300 de lei și când ajung acasă, scuip negru în batistă”
Dincolo de statistici și de veștile, aproape toate bune, care vin din partea conducerii multinaționalei TenarisSilcotub, dincolo de informațiile reale, pozitive, privind cifrele de afaceri, contractele și mersul bun al activității la Zalău, Câmpina sau Călărași, în celălalt colț al “teatrului”, salariații își trăiesc propriile drame și greutăți, pe mai departe. Câțiva dintre aceștia, au ținut să fie prezenți la conferința de presă ce a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ei au spus că această situație nu mai poate continua foarte mult timp de acum înainte, confirmând că s-au făcut presiuni individuale pe angajați, în special pe cei tineri sau pe cei aflați la finalul celor șase luni de probă, pentru a accepta programul de lucru în tură continuă, în schimbul unei măriri salariale neînsemnate.
„Un angajat nou câștigă un salariu mediu de 1.300, poate 1.400 de lei net. Cum să mai muncești pentru acești bani și niște bonuri în condițiile în care eu ajung acasă și scuip negru în batistă? Ce să fac cu 1.300 de lei pe lună, cum să îmi întrețin familia, ce să le spun copiilor când îmi cer bani pentru școală sau poate o haină nouă, când salariul meu înseamnă factura la gaz, la cablu și poate la electricitate? Din ce să mai mâncăm, din ce să ne mai cumpărăm medicamente? Avem și noi greutăți și nu muncim la birou. Condițiile de muncă sunt deosebite, avem răspundere mare, munca este grea, riscurile sunt, de asemenea mari. Săptămâna trecută 20 de angajați și-au semnat lichidările, iar în perioada următoare deja alte zeci se pregătesc, oare patronii știu acest lucru? Nu ne permitem nici măcar să trăim decent, nu mai putem continua așa”, s-a plâns unul dintre angajați. “De ce pleacă oamenii? De ce aflăm că alții se pregătesc să își facă lichidarea? Vă arăt un fluturaș să vedeți că sunt salarii mai mici și de 1.400 de lei“, a spus un angajat, la ieșirea din sală.
Unii angajați au fost puși pe “făraș” de către patroni pentru că au avut îndrăzneala, așa cum a spus și liderul sindical, de a nu accepta să lucreze în tură continuă, cei mai mulți fiind cei care au încheiat cele șase luni de probă și care, în privința viitorului lor în societate, aveau cele mai mici șanse dată fiind neacceptarea programului de lucru pe tură continuă. “O parte dintre angajați au fost dați afară sub pretextul că, după perioada de probă de șase luni, ei nu corespund postului. În realitate, motivul a fost acela că ei nu au acceptat și nu s-au supus condițiilor impuse de patronat. Este o situație ilegală, inacceptabilă. Un patron nu o să îți ofere niciodată mai mult decât prevede legea, noi ne luptăm să avem exact ceea ce este legal și normal”, a spus liderul sindical de la Tenaris.
Bogdan Hossu președinte cartel ALFA: “Oamenii aceștia nu-și permit nici măcar coșul zilnic”
Situația existentă la Tenaris, dar și în general, pe piața muncii di România, a fost prezentată succinct în cadrul acestei conferințe și de invitatul special, Bogdan Hossu, președintele Cartelului Alfa, venit special de la București pentru acest eveniment. Președintele Hossu a spus, printre altele, că situația este una foarte dificilă și că, ținând cont de faptul că nivelul coșului zilnic este de 1.900 de lei (lunar) acești angajați, ca și mulți alții din domeniul privat, sunt pe marginea prăpastiei sociale și că nu trăiesc nici măcar la limita dintre sărăcie și un trai decent, atât cât oferă suma prevăzută pentru acest coș de supraviețuire, de 1.900 de lei. Bogdan Hossu a spus că toate multinaționalele știu foarte bine despre situația existentă în fiecare societate și că niciuna nu ia măsuri menite să creeze discrepanțe sau să pună în pericol profitul. Prin urmare, concluzia lesne de înțeles este aceea că toate multinaționalele din România au format un soi de asociație în care fiecare știe ce face și ce măsuri ia cealaltă, precum și pulsul fiecăreia în ceea ce privește starea salariaților. Bogdan Hossu a mai vorbit și despre consecințele trecerii obligațiilor privind plata asigurărilor de la angajator la angajat, despre zilieri – lucrătorii total lipsiți de protecție din partea statului, spunând că acești muncitori lucrează aproape pe degeaba, nefiind asigurați și, firește, fără a beneficia de o vechime care să le ofere posibilitatea unei pensii. “Discutăm despre o formă de sclavagism, iar această situație, ca și toate celelalte care se adaugă la nivel macro, nu fac decât să ne lase în scurt timp fără forță de muncă în domeniul privat. Cei mai mulți angajați români vor pleca să muncească în străinătate”, a punctat cu îngrijorare președintele Cartel Alfa.
Realitatea trăită de salariați este departe de ceea ce vor patronii să audă
Discuțiile cu cei câțiva salariați veniți să asiste la conferința de presă au lăsat, celor prezenți, o concluzie amară. Situația lor este literalmente dramatică, presiunile care se pun pe ei, lipsa posibilității de a declanșa un conflict de muncă care să dea rezultate și nu în ultimul rând, condițiile impuse pentru a obține o mărire infimă de salariu pun sub un mare semn de întrebare viitorul acestei multinaționale care, în Zalău, are cei mai mulți angajați din întreaga țară. Disperarea angajaților este pe deplin justificată dată fiind situația concretă a celor mai mulți angajați, care, împreună cu familiile lor, se află în imposibilitatea de a putea supraviețui cu un salariu 1.400 de lei în mână, în condițiile de muncă deosebit de grele pe care aceștia le înfruntă zilnic. Oamenii ne-au arătat fluturașele de salarii și au spus, profund demoralizați, că în aceste condiții viitorul lor la acest loc de muncă este incert.
TenarisSilcotub este o societate multinațională care are în total, în România, aproximativ 1.720 de angajați, inclusiv personalul care își desfășoară activitatea în birourile din Cluj și București. Numărul cel mai mare de angajați este în Zalău, aproximativ 1.300.
AFARA CU MULTINATIONALELE TRAIASCA DRAGNEA, CIUNT, NOSA SI GHITA POP!
Cutremurător e putin spus. Aceste gunoaie care actoneaza ca in feudalism, oare nu se tem ca Dumnezeu ii bate ??? Cum.sa te prefaci, ditamai.multinationala, ca totul e bine si frunos, sa te lauzi cu toate porcăriile de simpozioane si bălării si pe partea cealaltă, sa batjocoresti oamenii cu asa salrii de mizerie??
Oare o grevă de o lună de zile i-ar convinge pe șefi prin pierderi majore suferite de firmă?
Ce fac ei se numeste reducerea costurilor , o sa lucrati mai mult pt mai putin weekenduri platite normal plus ca in weekenduri utilajele cuptoarele stau in stand by fapt ce le face sa consume resurse iar daca nu se produce nimic e o pierdere, daca lucrati in weekend banii din mentinerea utilajelor pornite o sa fie o reducere a costurilor iar popeasca o sa fie laudata de catre batranu . Conducerii nu ii pasa de voi ci de buzunar si laude , mai bine cumpara la suprapret cafele si alte prostii de mii de euro decat sa va dea bani. Daca ar fi sa castigati ar fi o lovitua in orgoliul lor.
Nu va mai dura mult aceasta situatie. Socotelile pe care si le fac patronii, in timp ce isi freaca palmele, nu mai dau rezultatul scontat. Oamenii au inceput sa realizeze ca sunt luati de fraieri. Salariile din vest sunt de zece ori mai mari, daca nu mai mult iar conditiile de munca si programul sunt respectate cu sfintenie de angajatori, pentru ca acolo exista legi si respect pt angajati. oamenii vor pleca, e doar o chestiune de timp pana si acest balon numit multinationale se va sparge. Poti sa iti faci tu cate socoteli si planuri vrei, daca oamenii pleaca din sectii, adio!
Marea familie Silcotub cum le place sa se autointituleze la porcăriile de chefuri de sfârșit de an, va fi formată din pensionari și lingăi. Plang multinaționalele că nu au forța de muncă, dar lucrează cu pensionari. Sigur că le convine sa manipuleze pe cei care au și pensie și salariile. Dar nu înțeleg cum, daca sunt așa grele condițiile de lucru, unii muncitori cu pile Ramon și lucrează în continuare și cu pensie și cu salariu lasandu-i pe tineri să plece.
Arbeit macht frei
Sa-şi gasească loc la bugetari. Psd mai dă posibilitatea maririi numarului de bugetari şi a salariilor acestora.
Lucreaza cu pensionari ca nu gasesc fraieri sa munceasca in conditii de cacat pe salarii de cacat.Daca le pleaca pensionarii pot pune lacatul in unele sectoare.Asta care il ataci pe Morent,sa sti ca si soferii si macaragistele de care vb tu au scoli de „ingineri „ca si cei ce lucreaza in productie,deci mai usor cu frustrarile.Si este normal ca unul sau una cu pile sa aiba prioritate.
haideti la Rominserv, aici este numai miere sau angazati-va la stat ca acolo este viata.
În regimul socialist, ţevarii aveau salarii chiar bune. Bă, io ce să vă fac, v-o mâncat în cur de revoluţie, iată rezultatele !
Dacă tot sa legalizat furtul ,putem regla fluturasul din pastile de filetat,discuri,piulite,cheii,echipamente de tot felul și până la urmă bucata cu bucata cate o mașină de filetat,un cuptor,etc.O sticlă de palinca la portat și nu ai ai vazut nu ai auzit nimic.