Cu ocazia activităţilor preventive desfăşurate de polițiștii din structurile de poliție rutieră, în prima jumătate a acestui an, au fost constatate 369 de infracţiuni, 200 dintre acestea au fost la regimul circulaţiei rutiere, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție al Județului Sălaj.
De asemenea, pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege cu suspendarea dreptului de a conduce, au fost reţinute 941 de permise de conducere, din care 81 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 242 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 86 pentru neacordarea priorităţii de trecere la pietoni, 70 pentru neacordarea priorităţii de trecere la vehicule, iar diferenţa au constituit alte abateri. Alte 139 permise de conducere au fost reţinute, până la soluţionarea cauzei, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, arată aceeași sursă.
Totodată, pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau fără poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, au fost retrase, până la remedierea cauzelor, 302 certificate de înmatriculare .
Inspectoratul de Poliţe Judeţean Sălaj recomandă, în continuare, conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice şi să nu pună în pericol siguranţa participanţilor la trafic.