# O măreață sărbătoare devenită pe cât de tradițională, pe atât de neatrăgătoare, s-a lățit cât a putut, la sfârșit de săptămână, pe ici pe colo prin județ. Fie pe la Castru, fie pe la fel de crăpatul Platou din Zalău, marea adunătură numită pompos “Fest” s-a dovedit a fi și în acest an, un eșec total. Aceleași prezentări de când lumea și Pământul, aceleași tarabe insalubre, cu produse la supra-preț, de care toată lumea s-a săturat, aceleași numere și “surprize” de care, iată, sălăjenii nu mai sunt interesați. Foarte interesant este faptul că autoritățile continuă să pompeze zeci de mii de lei în astfel de evenimente care nu mai prezintă atractivitate, cu atât mai mult cu cât ele nu sunt și cu altele, care să conțină și altceva. Astfel, rămân, atât ele cât și noi pe cale de consecință, cimentați într-o lipsă totală de ideație și evoluție. Pe la alții s-au inventat și festivaluri noi, atrăgătoare, cum ar fi de exemplu festivalul baloanelor cu aer cald. Imaginați-vă un astfel de eveniment și pe urma întoarceți-vă către kitsch-ul pe care unii se încăpățânează ilar să-l numească an de an “promovarea istoriei”. Interesul-lipsă sau mai degrabă faptul că sălăjenii sunt sătui de aceeași ciorbă reîncălzită anual, pe bani publici, reprezintă cea mai bună dovadă că a mai trecut un așa-zis “fest”, bifat în caiet, dar din care cei câțiva participanți nu s-a ales cu nimic nou și creativ.
# ”Rebrenduirea” unei căsuțe de păcănele și pariuri, aia prin care unii angajați măsluiau în trecutul nu foarte îndepărtat aparatele, nu a fost o schimbare de bun augur pentru că, spun gurile rele dar și cei din casă, lumea nu se mai înghesuie să decarteze cu bancnote la ghișeu. Nici pe jocul cu bile mincinoase – acolo unde pierzi mereu indiferent ce numere pui, nici pe meciuri, unde vedem bine, socotelile de acasă sunt mereu invers față de ceea ce vedem pe la finalurile de meciuri. Dacă mai adăugăm și un web-site leneș, mult mai prost decât cel care era la firma de dinaintea celei noi, oferta mult mai slabă dar și alte lucruri care nu mai sunt cum erau, atunci știm clar de ce noua casă de pariuri de pe “centru” pierde clienții care, odinioară, umpleau sala până la refuz.