Supliment “Caiete Silvane”: “Un fel de tristă împăcare”

O nouă apariție în colecția suplimentelor revistei Caiete Silvane a ieșit recent de sub tipar. Este vorba despre cartea scrisă de Iosif Butuza, „Un fel de tristă împăcare”.

În prefața volumului,  profesorul Octavia Ceaca a scris: „Autorul acestei cărţi, mai ales în anii maturităţii, şi-a pus o multitudine de întrebări despre locul şi menirea omului în univers şi a căutat răspunsuri călătorind în lumea cărţilor «dincolo de mine», după cum mărturiseşte, «un mine» profund. A călătorit de la adâncimea şi înălţimile Bibliei, la speculaţiile Cabalei, de la anticii Socrate şi Platon la Machiavelli, la Brown, Cioran şi Eliade, dar şi prin studii privind lumea plantelor şi a animalelor, după cum mărturiseşte în versurile cu accente de artă poetică. Numai aşa «poţi privi departe, spre zenit». Dar călătoria în universul cărţii a accentuat disponibilitatea omului «de a coborî în adâncuri şi a asculta tumultul rostirii lăuntrice» (M. Petean). Acest tumult se cerea întrupat în vers: «Tânjesc veşnic după cânt/ Gânduri multe preferate/ Şi-au copt roadele în noi/ Sper a fi culese apoi,/ În arome înfometate» (Zeul timpului meu, gândul). Cei ce iubiţi poezia, călătoriţi printre versurile acestei cărţi şi veţi avea bucuria – şi nu numai – de-a cunoaşte lumea de gânduri şi simţire a unui om, nu doar frumuseţea naturii satului, ci şi bucuria de a asculta mai atent «tumultul rostirii lăuntrice». „Un fel de tristă împăcare” – volumul de debut al autorului – este structurat pe șapte secțiuni: Satul natal, Natura, Iubirea, Religia, Politica, Reflecții filosofice și accente ironice.”

 

 

Leave a Comment