Dintotdeauna am avut reţineri, parţial explicabile, când trebuia să merg la medic sau când întâlneam un poliţist. La medic ezitam să merg ca nu cumva să primesc veşti rele despre sănătatea mea (sunt puţin ipohondră) iar poliţia era un fel de bau-bau, pentru că dacă te aborda, cu siguranţă găsea ceva în neregulă, chiar dacă te străduiai să faci totul ca la Carte.
Şi totuşi, am trăit o situaţie în care „întâlnirea” cu medicul era absolut indinspensabilă, aşa că, mi-am înfrânt temerile şi în crucea nopţii am apelat la serviciul Urgenţe de la Spitalul Judeţean Sălaj. Eram pregătită să aştept cu stoicism câteva ore (în care nu puteam respira datorită bolii), să mă las „criticată” pentru că i-am deranjat la o oră atât de nepotrivită, să pun capul în piept şi să aştept diagnosticul, oricare ar fi fost el.
Şocul a fost enorm când am fost întâmpinată cu multă bunăvoinţă încă de la intrare. Am fost preluată repede de câteva asistente, care erau sincer interesate de boala mea, am fost dusă într-un salon, unde mi s-a dezinfectat un pat, apoi a venit o doamnă doctor (am înţeles că este clujeancă) o fată cu înfăţişare de înger, încât nu ştiam dacă este adevărat ceea ce mi se întâmplă sau este doar un vis frumos. Vocea ei blândă, privirea senină, interesul vădit asupra ceea ce mi se întâmpla, m-au aruncat în confuzie şi parcă durerile mele s-au estompat ca prin minune şi parcă nu mai eram atât de bolnavă.
Nu le-am reţinut numele, dar ceea ce nu voi uita niciodată este că am întâlnit la Spitalul Judeţean Sălaj, Secţia Urgenţe, o echipă de oameni adevăraţi şi de specialişti de cea mai bună calitate, cărora le mulţumesc pentru că pun o parte din sufletul lor la căpătâiul bolnavilor pentru a le dărui, atât cât se poate, pacea şi sănătatea de care avem cu toţii atât de multă nevoie!
Silvia Bodea Sălăjan
