Cel puţin încă un an, Sălajul va rămâne fără echipă în Liga a III-a. Campioana ediţiei 2017 – 2018 a Ligii a IV-a Sălaj, Unirea Mirşid, a cedat cu 2 – 4 partida retur cu Arieşul Turda şi cu scorul de 2 – 10 la general, ratând astfel promovarea în al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Retutul dintre cele două formaţii a avut loc sâmbătă după-amiaza, pe Stadionul Comunal din Popeni, în faţa unui public nu foarte numeros, probabil şi din cauza scorului din tur, 6 – 0 în favoarea clujenilor.
Arieşul Turda a deschis repede scorul, la fel ca în tur, conducând cu 1 – 0 după zece minute de joc, prin reuşita lui Ştefan Silaghi. După un sfert de oră, scorul era deja 2 – 0 în favoarea clujenilor, iar promovarea echipei din Turda în Liga a III-a era deja o chestiune de timp.
În minutul 25 au „spart gheaţa” şi jucătorii antrenaţi de Mihai Bode, Ciprian Pavel înscriind pentru 1 – 2 cu un şut sub transversală, din interiorul careului. Până la pauză, Arieşul a mai înscris o dată prin Marius Ionescu. Prima parte din repriza secundă s-a jucat pe o ploaie aproape torenţială, iar în minutul 57, Raul Iliese a marcat pentru 2 – 3. Scorul final l-a stabilit Valentin Marcu, în minutul 89, din lovitură de pedeapsă.
Sa-i multumim din inima lui Ciunt si Curtii de honturi …