Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al Județului Sălaj a fost solicitată să intervină luni, 18 iunie, în pădurea din apropierea comunei Şamşud, după ce un cetăţean a descoperit întâmplător un element de muniţie neexplodată.
Ajunşi la faţa locului pirotehniştii sălăjeni au identificat muniţia ca fiind un proiectil aruncător calibru 60 mm. Elementul a fost identificat, ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă.
Pompierii recomandă sălăjenilor ca în cazul în care descoperă elemente de muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțe imediat la numărul de urgenţă 112 structurile abilitate în gestionarea acestui risc.
„Pentru evitarea catastrofelor sau a surprizelor neplăcute care pot apărea pe timpul unei excursii, la săparea fundaţiei pentru ridicarea locuinţelor, când efectuaţi lucrări agricole şi alte împrejurări, dacă descoperiţi elemente de muniţii sau alte obiecte care vi se par suspecte, nu atingeți, nu loviți și nu miscați muniția descoperită; nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite; nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor; nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi; nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile; nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții; supravegheați zonă în care ați descoperit muniția până la sosirea echipei pirotehnice”, au precizat reprezentanţii ISU Sălaj.
Când se executa lucrări și se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndeparteaza întregul personal din zona periculoasă și se anunță structurile abilitate de intervenție. Neutralizarea şi distrugerea muniţiilor se execută numai de către subunităţile pirotehnice care au pregătirea şi dotarea cu aparatură specială pentru această misiune periculoasă. „Nerespectarea acestor reguli poate produce rănirea gravă sau chiar decesul celor implicați”, avertizează pompierii.