Aproape 440 de milioane de euro au ajuns, în 2017, în conturile primăriilor şi consiliilor judeţene de la Uniunea Europeană şi alţi donatori, cu circa 10 procente mai mult decât în anul anterior, potrivit datelor furnizate de către Direcţia pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Bugetare Locale către pagina analizeeconomice.ro.
Din suma totală, 85,6 la sută reprezintă partea primăriilor de comună din România, cele mai puţine fonduri fiind atrase de către primăriile reşedinţelor de judeţ.
Într-un clasament pe judeţe, Sălajul se situează pe poziţia 26, cu 8,05 milioane de euro atraşi, după Mehedinţi (8,22 milioane de euro), Satu Mare (8,36 milioane de euro), Vâlcea (8,14 milioane de euro), Teleorman (10,11 milioane de euro), Gorj (12,65 milioane de euro) Harghita (16,9 milioane de euro). Campion detaşat este Bihorul, cu 31,31 milioane de euro, podiumului fiind completat de Maramureş (28,91 milioane de euro) şi Mureş (20,69 milioane de euro).
Cele 41 de primării reşedinţă de judeţ (inclusiv capitala) au primit, anul trecut, de la UE şi alţi donatori, doar 16,7 milioane de euro, cei mai mulţi bani revenind Primăriei Oradea, căreia i-au revenit 86 la sută din sumele nete, adică 14,3 milioane de euro. La mare distanţă îi urmează primăriile municipiilor Giurgiu (0,82 milioane de euro), Constanţa (0,80 milioane de euro) şi Alba Iulia (0,55 milioane de euro). Zalăul figurează pe locul 19, cu doar 0,005 milioane de euro.
În ceea ce priveşte fondurile atrase de primăriile din mediul urban, cele din Sălaj au totalizat 7,83 milioane de euro, sumă care poziţionează judeţul nostru în a doua jumătate a clasamentului naţional (locul 22). Comunele din Mureş se laudă cu cele mai mari sume primite de la UE – aproape 21 milioane de euro, urmate de cele din Timiş (19,8 milioane de euro) şi Suceava (17,7 milioane de euro). La polul opus se regăsesc comunele din Ialomiţa (1,8 milioane de euro), Ilfov (0,55 milioane de euro) şi Brăila (0,17 milioane de euro).
La nivel naţional, cea mai mare finanţare din fonduri europene acordată unei comune a ajuns în judeţul Bistriţa-Năsăud, în Telciu: 2,13 milioane de euro. În Sălaj, campioană între comune este Şărmăşagul, cu 0,95 milioane de euro.
Situaţia nu pare să fie mai roz nici acest an, un semnal de alarmă privind slaba absorbţie a fondurilor europene fiind tras, la finele lunii trecute, de către preşedintele României, Klauss Iohannis. Acesta declara că ţara noastră are la dispoziţie, pentru perioada de finanţare 2014-2020, fonduri europene în valoare de 31,3 miliarde de euro, din care fuseseră folosiţi 4,9 miliarde de euro, adică mai puţin de 16 la sută.
proasta conducere !
ciunt a tras pentru el bani europeni, dar pentru comunitate nu e instare de nimic !