Daniel Săuca
Victoria magică a Simonei Halep la turneul major de la Roland Garros (după unii, un campionat mondial al tenisului de câmp, pe zgură) a fost deja „disecată” de o mulțime de analiști, ziariști și alte categorii de băgători de/în seamă (mai ales pe mult-prea accesatul facebook). De la exaltări naționaliste, patriotarde (destule stupide) până la jenante negări (chiar și în această fericită situație) a profesionalismului sportivei noastre, evenimentul a prilejuit și destule ziceri despre poporul român și despre mersul treburilor (mai mult sau mai puțin) publice prin bătătura post-mioritică. Ba ne „agațăm”, ca români, de orice victorie, pentru a ne ascunde marile probleme, ba Simona Halep nu are nimic de datorat țării, ba constănțeanca a exagerat cu „baia de mulțime” de pe Arena Națională. Gafa enormă a „primăriței” Gabriela Firea de a se băga și dumneaei în față, ca la moaște ori la mega-mitinguri, a fost taxată ferm de mulți dintre cei prezenți pe cea mai mare arenă a patriei și a dat socoteală, încă o dată, despre inadecvarea îngrozitoare a politicienilor (din păcate, putem generaliza) români la chestiunile importante. Dna Firea, ca și prea-mulți alți numiți sau aleși, n-a înțeles că pur și simplu nu avea ce căuta, în față, la un asemenea eveniment; eventual, discret, putea sta în tribune (într-o lojă, firește), chiar dacă PMB a fost marele organizator. După huiduieli, d-sa a dat vina pe „agenturi”, care ar fi postat huiduitori special pentru prestația primarului general… Mă rog, să vedem și lucrurile bune. Sunt destule. Nu știu dacă tinerii români se vor apuca, în masă de tenis de câmp ori de alt sport. Nu știu nici dacă victoria magnifică a Simonei Halep a arătat românilor, cum spunea CTP, că se pot câștiga bani (mulți) și din muncă cinstită. Nu știu dacă S. Halep va fi un model pentru generațiile de astăzi sau de mâine. E totuși destul de clară constatarea că România are puține „vârfuri” la nivel mondial, așa cum e, în acest moment, Simona Halep. Iar dacă mai avem un dram de patriotism în noi merită să ne mândrim sau să apreciem, nu neapărat zgomotos, (cu) acest admirabil lucru. Poate S. Halep va deveni „legendă”, dacă nu cumva e deja. Probabil avem nevoie de mai multe „legende”, modele reale, și pentru a da un sens acestei țări, românilor; o țară aflată în derivă (din prea-multe perspective). Avem nevoie de mai multe Simone. Deocamdată, avem doar una.
