Zvonoteca

# Împreună, schimbăm regulamentele ruginite din învățământul românesc. Magazin Sălăjean a fost primul cotidian care, nu de puține ori, a reușit prin articolele aduse în atenția citiorilor dar și prin sesizările primite de la cititori să schimbe mersul strâmb al unor lucruri de importanță mai mare sau mai mică, în județul nostru. Ultimul a fost cel prin care, elevii nepremiați la festivitățile de absolvire de până acum sau cei cu rezultate și medii sub nota 8 au primit cuvenitele felicitări la scenă deschisă, în multe școli chiar diplome de absolvire. Prin urmare, așa cum este și firesc, pentru că discutăm de o festivitate de absolvire a tuturor elevilor și nu doar de una de premiere a unora, în multe din școlile sălăjene TOȚI elevii care au trăit bucuria și emoția absolvirii în aceste zile, și-au auzit numele în fața profesorilor și a celor dragi, indiferent de rezultatele pe care le-au obținut. Pentru că absolvirea este absolvire și e pentru toți. Vă mulțumim pentru aprecierile primite în urma articolului care a schimbat, sperăm pentru totdeauna, o regulă depășită și nedreaptă dintr-un regulament care nu a avut niciodată nicio legătură cu o zi de sărbătoare, în școli!

# Ploaia aduce odată cu ea, după o pauză consistentă, o binemeritată recreație pe șantierele din Zalău. După ce că lucrurile merg din greu în mai greu, nici vremea nu ne ajută în această privință pentru că, de fiecare dată când plouă, spunem un STOP ferm oricăror activități, de această dată justificat. Norocul stă pe segmentul agricol, pentru că acolo avem nevoie de ploaie ca de aer și măcar acolo să nu ajungem în toamnă, în pragul depresiei.

Leave a Comment