O tragedie care ridică semne de întrebare prin modul în care s-a produs, a avut loc duminică la ora 22.45, în localitatea Archid, comuna Coșeiu. Un bărbat de 55 de ani a fost găsit decedat în propriul autoturism, pe drumul județean 110A. Corpul bărbatului era complet carbonizat. Un localnic a anunțat prin serviciul de urgență 112 că un autoturism ce se afla în poziția de staționare pe marginea drumului, a luat foc iar în interiorul acestuia este posibil să fie o persoană. La fața locului s-a deplasat un detașament de pompieri de la ISU Sălaj – Zalău și o echipă de la SMURD Șărmășag. Pompierii au localizat și stins incendiul însă, din păcate, bărbatul aflat în interiorul autoturismului pe locul șoferului a fost găsit decedat. Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte care au provocat incendiul, nici dacă a fost un accident, un incendiu pornit de la un scurtcircuit la motor (aceasta fiind prima ipoteză emisă de pompieri) sau a fost vorba de un act deliberat al conducătorului auto. Poliția ia în calcul și probabilitatea ca șoferului să i se fi făcut rău înainte de izbucnirea incendiului. Primele cercetări au stabilit că nu a existat niciun indiciu care să ateste încercarea șoferului de a ieși din autoturism și a se salva. Având în vedere faptul că moartea bărbatului este una suspectă în acest moment, pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal. Raportul medico-legal și ancheta aflată în desfășurare vor stabili cu claritate împrejurările care au dus la producerea acestei tragedii.