Handbal Club Zalău are trei jucătoare convocate la lotul naţional de tineret al României, care s-a reunit aseară în vederea efectuării ultimelor pregătiri pentru Campionatului Mondial programat în perioada 1 – 14 iulie, în Ungaria. Cele trei handbaliste sunt portarul Raluca Kelemen şi jucătoarele de câmp Diana Nichitean şi Andreea Stângă. Jucătoarele conduse de Gheorghe Tadici au efectuat vizitele medicale la Centrul de Medicină Sportivă „Lia Manoliu” din Bucureşti, iar de miercuri seara au început pregătirea la Cheile Grădiştei.
„Tricolorele” mici vor efectua zilnic câte două antrenamente, urmând să susţină până în data de 16 iunie şi patru meciuri amicale, două cu lotul naţional de junioare şi alte două cu naţionala de tineret a Poloniei.
În data de 19 iunie, naţionala condusă de Gheorghe Tadici va ajunge la Zalău, unde se va antrena câteva zile după care va pleca în Norvegia, pentru a participa la un turneu de verificare, ultimul dinaintea „Mondialului”.
„Sunt puţine jocuri de verificare până la Campionatul Mondial, dar va trebui să încercăm să ne pregătim cât mai bine, iar fetele să fie într-o formă bună la turneul final. Unele jucătoare se confruntă cu uşoare acciedentări, altele sunt puţin epuizate şi psihic, fiindcă au avut examenul de Bacalaureat – sesiunea specială”, a afirmat Gheorghe Tadici.
După încheierea turneului din Norvegia, România va reveni la Zalău unde va continua pregătirea până în 31 iunie, când va pleca spre Ungaria.
„Tricolorele” conduse de Gheorghe Tadici şi Bogdan Burcea fac parte din Grupa C la Campionatul Mondial, alături de Danemarca, Olanda, Angola, Japonia şi Paraguay.