Exercițiu de “imagine”: cum ar fi fără ei

Faceți un exercițiu de imaginație, nu de imagine, așa cum vă îndeamnă într-un habarnism aproape perfect, doamna noastră prim-ministru. Închipuiți-vă o Românie care să poată respira un aer firesc, normal, decent. O țară care să nu mai fie condusă de semianalfabeți, semidocți, analfabeți funcțional, demagogi, închipuiți, penibili. Hoți. Oare cum ar fi? Probabil că, făcând acest exercițiu, am fi în ipostaza deținutului cu bila agățată de picior care visează la o plajă însorită din Florida. Cum ar fi să trăim normal, nu foarte bine, doar normal, atât. Cine ne-o fi blestemat atât de crunt? Ce greșeli capitale am făcut de-a lungul istoriei, pentru care karma asta cocoșată ne pune la plată în timpuri în care alții evoluează cu fiecare secundă care trece, se bucură de o viață frumoasă, sunt optimiști, trăiesc conduși de un sistem sănătos și onest?

Până și cel mai sărac cu duhul se întreabă, oare ce mai putem face atât timp cât în fruntea obosită a acestei țări sunt oameni care nu știu, înainte de toate, să vorbească corect românește, habar nu au sensul unor cuvinte banale și al unor expresii pe care și un elev de gimnaziu ți le explică lejer? Ar fi de râs dacă n-ar fi așa cum este, adică de plâns în hohote. Aproape peste tot, în toate direcțiile în care îți ridici capul către stratosfera politică vezi prostie și nimicnicie. Evident că orice demers în a mai căuta un act legitim, corect, o decizie sănătoasă și benefică ție, amărât pus la plată pentru orice de când se știe, devine inutil. Discutăm de dezastre capitale, de neajunsuri elementare, de analfabetism pur, nu doar de impotență decizională și politică, discutăm de oameni care s-au cuibărit în sinecure nesimțite fără a avea o pregătire teminică prin școli sau o expreiență profesională decentă, ci un minimum de bagaj de cunoștințe necesare formării unui discurs coerent și inteligibil.

Ok, minți, ești parșiv, prostești alegătorii, îți bați joc, dar măcar fă aceste lucruri fără să te faci de rahat în cel mai înjositor mod cu putință, făcând nu doar o țară întreagă să râdă de tine, ci întreg mapamondul – pentru că până și străinii au înțeles că e rost de circ și comedie și încep să traducă elucubrațiile capilor României, motiv să se tăvălească pe jos de râs. Pentru cei curajoși, care se încumetă să facă bilanțuri, să recapitulăm: prețuri cu peste 50 la sută mai mari față de acum doi ani, rate la bănci care bubuie zilnic precum atacurile teroriste, salariile aceleași (cu excepțiile bugetare de rigoare), 10 kilometri de autostradă într-un an. Miliarde de euro sifonați naiba știe pe unde, timp în care Serbia, Bulgaria și Albania au înțeles că s-a terminat, totuși, cu furăciunea și că e cazul să se apuce de treabă.

Un sistem medical pe butuci, terminat și fizic și psihic, un sistem educațional stalinist, în care viitorul acestei nații este, în continuare, pregătit după programe școlare și dogme care ne trimit în negura istoriei. Un nivel de trai care a adus majoritatea la limita subzistenței, cu salarii la stat umflate cu pompa și fără niciun suport pe termen lung, în timp ce în mediul privat cerșim din poartă în poartă, acest segment care ține în spinare economia țării riscând să moară din lipsă de angajați, având în vedere faptul că, pe bună dreptate, nimeni nu mai vrea să muncească la patron. Un patron abandonat literalmente de stat, lipsit de orice sprijin, de susținere, de înțelegere.

Ceea ce este și mai tragic este faptul că alternativa oferită de opoziție este la fel de anemică, de nesustenabilă. Iar acestea sunt doar câteva pietre negre din salba de nenorociri care atârnă de gâtul României, astăzi. Nu putem discuta de opoziție de vreme ce tocmai cei care o conduc și o alcătuiesc dau dovadă de duplicitate și migrează dintr-un pat politic în altul, fără cea mai mică urmă de jenă sau decență. Aceasta nu este opoziție, noi nu avem așa ceva și, prin urmare, nu avem ce să alegem în locul monștrilor aflați astăzi la putere. N-am cum să te aleg pe tine, chiar dacă pe hârtie te găsești în opoziție, din moment ce lingi fără nicio problemă un fund străin, iar mie îmi cânți la mandolină că ești opoziția, ești șansa mea. Nu am cum să te aleg, chiar dacă doar teoretic ești în opoziție, din moment ce îți dai și puținii oameni competenți și care au dovedit că sunt în stare să facă ceva concret pentru români, îi îmbrâncești pe scările partidului și te lipsești de ei.

Prin urmare, rămânem cu analfabeții pe stoc. Cu marfa asta nu doar expirată, ci otrăvitoare, toxică, cu hahalere politice lipsite de orice urmă de umanitate, pentru că, repet, nu este cazul să discutăm de un minimum de calități politice, educaționale, diplomatice sau oricare ar mai fi cele necesare unui om care se află în situația de a decide viitorul românilor. Un blestem greu, crunt, care iată, după 30 de ani de când am visat, prostiți și atunci încă din prima clipă, la democrație autentică, suntem în situația disperată în care, cea care moare ultima, se pregătește să moară și ea. Speranța noastră eternă, cu care ne târâm prin viață, este pe punctul de a-și trăi și ea ultimele zile. Răstimp, viața merge înainte pentru ei, iar pentru noi, urmează consecințe venite ca un tăvălug peste noi.

Pentru hoții fugiți ca niște lași peste hotare, ascunși ca șobolanii după ce au jecmănit țara, cu semianalfabeții care latră pe la tribunele înalte ale țării, cu impostorii, demagogii, ratații, ipocriții și mincinoșii care fac tot ceea ce le stă în putință să mai muște încă o dată din ultima bucată de Românie rămasă neotrăvită de veninul lor. Noi…ca noi, vorba aceea, dar cum rămâne cu cei pentru care visăm un viitor normal, drept, lipsit de mizeriile pe care noi le trăim, iată, ciclic, și de care nu mai scăpăm niciodată? Copiii noștri nu sunt altceva decât viitorii detentori, viitoarele ținte și victime ale acestor terminați și a urmașilor urmașilor lor, în vecii vecilor.