Trei persoane au ajuns sâmbătă, 26 mai, la spital după ce autoturismele în care se aflau a fost implicate într-un eveniment rutier, produs din cauza nepăstrării distanței față de autoturismul din față.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Doja din Zalău, un maramureșean de 27 de ani nu a păstrat distanța față de autoturismul care circula în fața sa, condus regulamentar de un zălăuan de 26 de ani, şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, pasagera din autoturismul condus de șoferul din Maramureș a fost rănită grav. Conducătorul auto din Zalău și pasagerul acestuia, un tânăr de 22 de ani, au fost răniți ușor.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că șoferul maramureșean nu deține permis de conducere valabil pe teritoriul României (bărbatul poseda permis de conducere provizoriu valabil pe teritoriul Angliei), iar autoturismul i-a fost încredințat de fratele acestuia din județul Cluj.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, vătămare corporală din culpă și încredințarea vehiculului unei persoane despre care se știe că nu are acest drept.