Românii care lucrează la stat și la privat se vor bucura de o nouă minivacanță la începutul lunii viitoare, întrucât ziua de 1 iunie va pica într-o vineri.Începând cu anul 2017, Ziua Copilului a fost introdusă în lista zilelor nelucrătoare de sărbătoare legală, listă stabilită prin Codul muncii. Astfel, de anul trecut, în data de 1 iunie, toți salariații români se bucură de o zi liberă, indiferent dacă sunt sau nu părinți.
Astfel, în condițiile în care ziua de 1 iunie pică într-o zi de vineri, salariații cu program normal de lucru, adică cei care lucrează de luni până vineri, se vor bucura de un weekend prelungit, având avea liber timp de trei zile. Angajatorii trebuie să recompenseze salariații care lucrează în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală prin acordarea de timp liber corespunzător în maximum 30 de zile de la data în care aceștia au fost nevoiți să lucreze. În cazul în care nu pot acorda zile libere, angajatorii trebuie să le acorde salariaților un spor salarial de minimum 100% din salariul de bază. Există, totodată, și multe companii private care aleg să ofere liber angajaților în această zi.