Trei tineri sălăjeni, colegi în anul I la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Cluj-Napoca, derulează o campanie publică de informare cu privire la beneficiile reciclării și la efectele negative ale lipsei colectării selective. Proiectul intitulat „colecTARE” a luat naștere în cadrul cursului de Comunicare Publică, sub coordonarea prof. dr. Răzvan Cherecheș, echipa fiind formată din Diana-Maria Nedelcu, Marina-Lăcrimioara Sur și Mihai Ionuț Mărcuț, studenţi în anul I la specializarea Publicitate.
„Totul a început în martie 2018, când am studiat problema și am testat atitudinile și nivelul de cunoștințe pe care îl au studenții asupra reciclării. Am aflat, astfel, că mulți tineri nu realizează efectele descompunerii anumitor materiale în natură, dar și că principalele cauze pentru care nu reciclează sunt comoditatea și informarea insuficentă asupra temei. Cunoscând aceste detalii, am decis să începem prin realizarea câtorva imagini cu date esențiale despre materialele reciclabile”, ne-a declarat zălăuanca Diana Nedelcu.
Astfel, pe pagina de Facebook a proiectului, tinerii au transmis mesaje precum „Nu totul are nevoie de ambalaje – Pentru că uităm să reciclăm, trebuie să aşteptăm până un copac împlineşte 15 ani. Îl tăiem şi facem 700 de pungi de hârtie. Merită?” sau „Tu ce ai face cu 700 de ani? Cam atât rămân în natură PET-urile nereciclate”.
O parte importantă a proiectului a fost implicarea în evenimentul desfășurat în 13 mai în Parcul Feroviarior, Festivalul Campaniilor – You Can Change it. Festivalul a avut drept scop informarea publicului pe teme precum donare de sânge, stil de viață sănătos, bullying, protecția mediului etc. Fiecare echipă formată tot din studenți de la Publicitate a oferit detalii despre probleme sociale și a pregătit câte un joc interactiv. Participând la fiecare joc, publicul îndeplinea misiunea principală Festivalului – aceea de a deveni mai informat – și era apoi premiat. Pe lângă mini-expoziția cu afișe informative, echipa „colecTARE” a demonstrat un mod distractiv de reciclare a PET-urilor, invitând participanții la eveniment să joace bowling – popicele fiind PET-urile. Jucătorii, dar mai important, persoanele care au adus hârtie destinată reciclării, au avut posibilitatea să câștige premii în bani.
Pentru a atrage atenția asupra temei, pe Facebook s-a derulat un concurs prin care persoanele care completează un scurt chestionar despre reciclare și verifică informațiile furnizate pe pagină pot câștiga o ședință foto profesională realizată de Alin Pop, un tânăr fotograf originar din Zalău. Concursul se încheie vineri, 25 mai, la ora 23:59.
Pe aceeaşi pagină a site-ului de socializare, echipa de studenţi oferă nu doar date fixe despre materialele reciclabile, ci, la sugestia utilizatorilor, și modalități creative de reciclare. Informarea se desfășoară și în Campusul Hașdeu, unde au amplasat afișe în cămine şi au discutat cu studenții despre campanie.
Activitățile de informare vor continua până la finalul lui iunie, cu speranța că vor impulsiona cât mai multe persoane să protejeze mediul înconjurător.