Știți de ce, uneori, unele lucruri ni se par cusute cu ață albă? Pentru că, de cele mai multe ori, ele chiar sunt cusute cu ață albă. La fel se întâmplă și cu “verticalitatea” ministrului de Justiție. Tudorel Toader şi-ar recăpăta prezumţia de bună-credinţă, în detrimentul actualei imagini de avocat al marilor corupţi, în cazul în care, prin exemple concrete, ar demonstra că oamenii simpli, de bună credință, sunt de fapt principalele victime ale parchetelor.
Fără să-i pese de numărul de dosare pe cap de procuror, problemă cu care se confruntă inclusiv parchetele din Sălaj, Tudorel Toader face cunoscut, mai mult sau mai puțin voalat, că a pus gând rău procurorilor care, vezi doamne, nu obţin condamnări definitive în dosarele pe care le instrumentează. Ministrul se gândește să întocmească la o “listă neagră”, mai degrabă a ruşinii, cu procurorii ale căror anchete se finalizează cu achitări. “Probabil că va veni vremea în care să vedem o evidenţă riguroasă a celor care au fost anchetaţi, arestaţi, deţinuţi eventual şi ulterior achitaţi necondamnaţi. Să ştim şi noi un tablou al românilor care au suferit pe nedrept. (…) Dar ăla care a făcut represiunea asta nedreaptă nu trebuie să-l ştim şi pe ăla?”, a declarat în urmă cu ceva vreme Toader.
Ei bine, de pe orice motor de căutare, putem afla că rata achitărilor în România este, deocamdată, sub media europeană. Însă este la mintea cocoșului că propunerea ministrului Justiţiei, de înființare a unei secţiuni pe site-ul ministerului, în care să apară numele şi, presupun, fotografiile procurorilor care au dat „chix”, nu este altceva decât o formă execrabilă de intimidare, un alt mod de a pune presiune pe umerii procurorilor. Și, până la urmă, conform cărui algoritm poate cineva să stabilească dacă un procuror a dat sau nu „chix”? Sau cam de la ce rată de achitări în sus (ori în jos) procurorii pot fi mânjiți cu rahat pe site-ul ministerului?
Probabil, o astfel de acțiune a ministrului Justiției ar fi avut o altfel de interpretare dacă, de-a lungul timpului, mesajele lui Toader nu ar fi fost atât de vădit politice, astfel încât să nu trebuiască să ne gândim, astăzi, că greutatea unei… achitări nu ar ţine cont şi de partidul din care face parte fostul inculpat.
Până la urmă, mesajul ministrului se înscrie pe aceleași coordonate cu care ne-am obișnuit în ultimul an – săgeți împotriva procurorilor DNA, ștanțate de PSD-ALD.
Așa cum spuneam la început, poate că Tudorel Toader ar fi fost credibil dacă nu ar fi făcut, deja, pactul cu interesele corupților din PSD-ALDE. Mai ales, dacă ministrul ar fi arătat că “abuzurile” procurorilor îi au ca victime pe cei fără apărare, pe cei care muncesc pentru a le umfla politrucilor conturile cu lefuri nesimțite. Până la proba contrarie însă, Tudorel rămâne în ochii noștri un patetic apărător al intereselor celor corupți. Și nu puțini la număr.
