Corupţia, ca formă de tiranie

Daniel Mureşan

Oriunde privim, oriunde ne întoarcem, dăm de corupţie. Nici sociologii nu înteleg mare lucru. Complexitatea sistemului corupt dă peste cap orice teorie din domeniu. Modul de viaţă din România este unul profund deformat, în mare parte din cauza traumelor comuniste şi a turcizării sau rusificării mentalităţilor din cea mai mare parte a ţării, dar şi din cauza neglijării sistemului educativ şi cultural din anii post-revoluţionari. Într-un asemenea context, este aproape imposibilă dărâmarea sistemului piramidal corupt din administraţie. El se reformează permanent, românii trăind într-un duplicat ce compromite orice. Apropierea de o societate normală e permanent distanţată de sistemul novator românesc.
De această situaţie ce pare fără ieşire profită din plin partidele politice, ce au o libertate de mişcare uluitoare, într-un spaţiu lipsit de morală. În mod normal, o parte a politicului ar trebui să apese pe pedala educaţiei, dar îşi dă seama că nu e bine pentru viitoarele alegeri. Rezultă o animare minimă a societăţii, şi aceea doar pe probleme punctuale induse de presă, minima rezistenţă democratică eşuând de cele mai multe ori lamentabil.
Corupţia este organizată minuţios şi induce frica autoritară, prin reprezentanţii săi, locali sau centrali. Recenta mărire a salariilor din zona bugetară este încă o dovadă de servilism în domeniu. La acele salarii fabuloase, niciun funcţionar nu va avea curajul să işi denunţe superiorul sau colegul de fapte de corupţie. E un fel de frăţie în ale corupţiei, voluntară sau involuntar indusă. Reţele urmate de mini-reţele, conducători folosindu-se de interpuşi, şperţari amatori sau şcoliţi, toate acestea ne duc la o meritocraţie contrafăcută, aproape imposibil de spart. În stilul fostei propagande comuniste, viaţa devine tot mai bună doar pe hârtie. Sau pentru unii favorizaţi ai sistemului. Cei de la putere, în cele mai multe cazuri, încearcă sa controleze totul, trimiţând ţara într-o zonă specifică dictaturilor.
În această situaţie, justiţia, oricât de independentă ar fi ea, nu va putea face mare lucru. Tăcerea generală e o soluţie simplă şi de succes, chiar dacă din când în când unul mai slab de înger defectează. Un guvern compus din corupţi spune multe despre partidele ce îl compun. La fel o instituţie publică sau o primărie, unde conducerea închide ochii la corupţie sau chiar pactizează cu ea. Faptul că unii funcţionari au plătit sau plătesc cu libertatea are ca rezultat doar unele rotiri de cadre. Nimeni nu îşi dă demisia, nimeni ia măsuri drastice.
Configurarea sistemului actual, prin deturnările mioritice, transformă victimele în vinovaţi, şi invers, într-un dans macabru. Având în faţă un tablou pictat prost, unde justiţia poate fi oricând blocată sau, foarte probabil, nedreaptă. Sigur că au fost magistraţi care au acţionat şi acţionează la comandă, care nu sunt competenţi, dar eu cred că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată. Să scăpăm de putregaiul din justiţie, indiferent pentru cine a acţionat, şi să încercăm să facem ceva în beneficiul democraţiei, în beneficiul copiilor noştri.