Curtea Muzeului Judeţean a fost invadată sâmbătă, 19 mai, şi duminică, 20 mai, de către copiii veniţi să ia parte la atelierele educative şi de creaţie organizate în cadrul „Nopţii muzeelor”. Celor mici au avut, astfel, prilejul, de a confecţiona obiecte de podoabe, păpuşi, să modeleze în lut, să tragă cu arcul, dar şi să ia parte, alături de părinţi, la diverse competiţii contra cronometru, în care să îşi verifice atât abilităţile sportive, cât şi cunoştinţele de istorie.
În cadrul aceluiaşi eveniment, a fost vernisată o expoziţie specială, de bronzuri romane, ce pot fi admirate până la mijlocul lunii iunie, la Secţia de Artă.
Angajaţii Muzeului au profitat de „Noaptea Muzeelor” pentru a trage un semnal de alarmă asupra subfinanţării din sistem şi a pericolelor pe care aceasta le presupune. „Subfinanţare care are mai multe consecinţe: în primul rând vorbim despre patrimoniul care, în lipsa unei finanţări consistente, este ameninţat de distrugere, dar în egală măsură ne doare şi partea de salarizare în sistem. Şi asta pentru că în lipsa unei salarizări decente, nu putem avea pretenţia de calitate, nu putem convinge tinerii să vină către domeniul nostru, să salveze, să protejeze şi să transmită mai departe patrimoniul”, a precizat Corina Bejinariu, managerul MJIA Zalău.
În acest sens, la intrarea în Muzeu a rulat un clip al cărui mesaj a fost „Subfinanţarea în cultură=IncultUră”, a fost amplasat un panou cu fotografii ale unor monumente ameninţate cu dispariţia din cauza degradării şi a neintervenţiei la timp în restaurare, precum şi o vitrină goală, cu textul „Aici ar fi trebuit să fie o piesă de muzeu” şi fotografia blurată a acesteia. De asemenea, în sala „Târgul de Zalău”, vizitatorii au fost notificaţi că nu vor primi informaţii despre respectivul segment expoziţional.