„Crosul Rotary” rămâne una dintre cele mai importante competiţii din judeţ rezervate copiilor şi tinerilor, iar la nivel de municipiu, probabil este singura acţiune de o asemenea anvergură în care sunt angrenaţi doar elevi.
Ediţia din acest an a evenimentului este programată luni după-amiază, pe Bulevardul Mihai Viteazul, iar startul întrecerii se va da din faţa Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”.
Elevii sunt aşteptaţi începând cu ora 17 în curtea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, competiţia urmând să se desfăşoare la trei categorii atât la fete, cât şi la băieţi: clasele IV – V, clasele VI – VIII şi clasele IX – XII.
Organizatorii evenimentului au pregătit şi de această dată premii pentru toţi participanţii, care vor putea intra în posesia unui tricou la final, iar cei clasaţi pe primele trei locuri la fiecare categorie, vor beneficia de câte un trening marca Adidas. Se aşteaptă şi în acest an un număr mare de participanţi, recordul fiind stabilit în 2017, când s-au acordat 1237 de tircouri.
Succes participantilor ! Felicitari organizatorilor. Copii merita sa fie ajutati sa faca miscare organizat .
IN SFARSIT SE INTAMPLA CEVA BUN SI PENTRU TINERII ZALAULUI, care stau mult prin baruri ,la calculator sau telefon … A fost o actiune reusita , dar ar trebui sa se organizeze lunar o asemenea actiune in favoarea sanatatii copiilor ! Crosul Tenaris nu este pentru tineri si comunitate,este o afacere pe banii marunti de la Silcotub, o aburire a fraierilor si autoritatilor !