Daniel Săuca
Reiau aici, cu câteva modificări, cele scrise în deschiderea recentului număr (160/mai 2018) al revistei Caiete Silvane (detalii și pe caietesilvane.ro), referitor la cea de-a 18-a ediție a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei”, care a avut loc la Zalău nu cu mult timp în urmă și pentru că tema articolului interesează (sau ar merita să intereseze) și cititorii ziarului „Magazin Sălăjean”. Festivalul amintit a prilejuit în 26 aprilie 2018, o excelentă, zicem noi, dezbatere despre dialogurile (im)posibile între români și maghiari, pornind de la cartea „Pălăvrăgeala vagabonzilor” (Charmides, 2017) de Demény Péter și Doru Pop. În absența (motivată) al lui Demény, rolul maghiarului a fost jucat de minunatul poet și traducător Halmosi Sándor. Posibila concluzie, tragică, a dezbaterii: nu (prea) există punți serioase de dialog între români și maghiari. Putem discuta despre ceea ce ne unește, mai ales cultural, dar nu prea facem acest lucru. În afară de câteva elite intelectuale, ce țintesc o (re)așezare a valorilor și într-un context central-european, românii și maghiarii sunt captivi ai naționalismelor, populismelor și extremismelor de tot felul. Nu mai vorbesc unii cu alții, nu se mai citesc unii pe alții (nici nu prea au, de altfel, la îndemână traduceri), nu mai ascultă muzică împreună (chiar dacă, de pildă, folclorul transilvan e un excelent exemplu de sincretism european), românii nu mai învață limba maghiară, iar ungurii nu mai știu sau nu mai vor să vorbească românește etc. Nici unii, nici alții (în frunte cu conducătorii lor) nu au reușit sau nu au vrut să treacă peste tragedii, orgolii ori interese politice. În Anul Centenar ni se aruncă problema Trianonului sau viceversa. Ce e de făcut? Cei doi autori ne propun și „vagabondajul”, evident un demers pur cultural, cosmopolit, elitar. Ce se va întâmpla însă la nivelul maselor de români și maghiari e greu de spus. Cum spunea cineva, să avem puțintică răbdare: nu au trecut decât 100 de ani de la Marea Unire…
P.S.: Câteva „vorbe de duh” din spațiul „virtual”, pentru o posibilă destindere a „atmosferei” prea încărcate: „Am ratat și centenaru ăsta”; „Nicio o problemă, la al doilea centenar ne vom mobiliza”; „Ca de obicei la noi, Centenarul a picat prost!”; „Românii se tem că vrem să le luăm Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să le ia identitatea” (Kelemen Hunor); „În niciun caz nu-mi doresc să recreăm «Cântarea României»” (Klaus Iohannis). Și totuși, putem dialoga cu maghiarii?…
