Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj anunță că în concordanță cu planul de cooperare operativă pentru depistarea angajaților străini ilegali și combaterea muncii nedeclarate a străinilor în anul 2018, în colaborare cu Biroul pentru Imigrări Sălaj, va desfășura în perioada 14 -20 mai, Campania de informare a angajatorilor care au străini angajați sau a celor interesați în acest demers, cu privire la condițiile în care străinii pot presta activități lucrative pe teritoriul României.
Campania are ca scop informarea angajatorilor interesați de prevederile legale cu privire la condițiile in care pot fi prestate activitati lucrative pe teritoriul Romaniei cu cetateni straini non UE și, totodată, conștientizarea angajatorilor în ceea ce privește riscurile la care se expun, în situația folosirii cetățenilor străini pentru activități lucrative, fără respectarea prevederilor legale.
“Dorim ca acest eveniment să constituie un prilej de comunicare, cunoaștere și schimb de experiență între specialiști ai celor două instituții organizatoare și reprezentanți ai angajatorilor interesați”, ne-a spus consilierul Mariana Pop, reprezentant al ITM Sălaj. Întalnirile de informare și îndrumare vor avea loc la sediul ITM Salaj din Zalău, bulevardul Mihai Viteazl nr.85 în zilele de 15, 16 și 17 mai, cu începere de la ora 12.