În cadrul acțiunilor pentru siguranța publică, polițiștii sălăjeni au intervenit în ultimele trei zile la aproximativ 70 de evenimente, au constatat aproape 40 de infracțiuni și au aplicat peste 500 sancțiuni contravenționale, în valoare de 108.925 de lei.
În perioada 22-25 aprilie a.c., 27 de poliţişti au acționat, la nivel județean, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate opt acțiuni și s-a intervenit la 69 de evenimente, dintre care 56 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 40 infracţiuni, din care 14 contra patrimoniului (infracțiuni de furt, distrugere etc.), șase la regimul circulației rutiere (conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis), iar diferența au însemnat alte fapte. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 508 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 108.925 de lei.
De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase șapte certificate de înmatriculare, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Sălaj.
Ultimul caz depistat de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului a fost miercuri, 25 aprilie, la ora 23. Un zălăuan de 41 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiu. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
porniti odayta si radarele fixe din Zalau