# Criza din sistemul de sănătate se simte, vorba aceea, până în măduva oaselor spcietății. Nici Sălajul nu face excepți astfel încât, de la amenințările care se îndreaptă către posturile de conducere (pe care nu prea le mai vrea nimeni) și până la problemele grave din salarizare, s-a ajuns în mod inevitabil și către pacienți. Ultimul exemplu este cel legat de efectuarea analizelor suportate de stat. Cu mici excepții, pacienții sunt întorși de la ușile clinicilor pe motiv că listele sunt pline deja pentru luna următoare (povești…) astfel încât tot ce le rămâne de facut este să scoată bani din buzunar pentru un set de analize pe care l-au plătit de o sută de ori prin contribuția la sănătate. De pensionari nici nu are sens să mai vorbim, ei sunt primii refuzați și puși la cheltuială că vorba aceea, oricum sunt bătrâni și nu mai au ce face cu banii. Vai și amar!
# Atât suntem de săraci în Zalăul ăsta al nostru, că nici măcar o parfumerie nu avem, mai de Doamne-ajută. Te mai miri că ajung pe aici, de peste munți și văi, comercianții de făcături care, la prețuri foarte convenabile, vând toate apele de ploaie îmbuteliate în sticle de Boss, Luis Vitan sau Cristian Dihor. Cum să nu existe o parfumerie, una cât de mică, într-un municipiu reședință de județ? Că e de noaptea minții, nu altceva! Bine că ne lăudăm cu zeci de bănci și farmacii, câte două la fiecare zece metri… că de altceva nu avem parte în afară de boli și rate.
Christian Dior,LOUIS VUITTON
Nu prea intelegi ironiile fine…