Un bărbat de 39 de ani din Mangalia a fost prins de jandarmi, marţi, 24 aprilie, în jurul orei 10.30, în timp ce oferea spre vânzare, în centrul Zalăului, produse contrafăcute. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, asupra comerciantului au fost găsite 48 de parfumuri falsificate, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcute.
„În cauză s-au întocmit acte de constatare privind săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare şi ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, a precizat sursa citată. Actele de constatare întocmite faţă de suspect vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru continuarea cercetărilor.