Un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane a avut loc luni, 16 aprilie, la ora 7, pe DN1H între localitățile Ciocmani și Băbeni. Un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul menționat, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Surduc, și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, șoferul din Surduc și pasagerul de pe locul din față din autoturismul condus de acesta, o tânără de 20 de ani, au fost răniți. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.