Poliția și RAR-ul, la pândă pe drumurile sălăjene

Poliţiştii rutieri împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfăşurat, joi, 12 aprilie a.c., în municipiul Zalău, o acțiune  pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Echipele de control au verificat buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie a autovehiculelor, precum și a instalaţiei de iluminare şi semnalizare. De asemenea, poliţiştii au verificat concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, precum şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii. Pentru neregulile constatate, a fost reținut un certificat de înmatriculare și au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, din care o sancțiune pentru defecțiuni la sistemul de direcție, o sancțiune pentru defecțiuni la instalația de iluminare, o altă sancțiune pentru anvelope deteriorate și opt au constituit alte abateri (neutilizarea centurii de siguranță, utilizarea telefonului mobil în timpul mersului etc.). Valoarea totală a sancțiunilor este de 3.705 lei. Totodată, pentru defecțiuni grave la sistemul de direcție au reținut în vederea suspendării și un permis de conducere. Acțiunea continuă și în zilele următoare, pe mai multe drumuri din județ.

 

 

Leave a Comment