Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna martie la 5 la sută, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37 la sută, în condiţiile în care citricele s-a scumpit cu 11,79 la sută faţă de decembrie 2017, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În februarie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 4,72 la sută, în creştere faţă de ianuarie, când a fost 4,32 la sută, şi faţă de decembrie, când a fost 3,32 la sută.
În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,01 la sută, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,57 la sută, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,9 la sută.
Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în martie, la citrice (11,79 la sută), fructe proaspete (10,59 la sută) şi alte legume şi conserve de legume (8,07 la sută).
Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în martie faţă de decembrie, cu 2,24 la sută. Totodată, preţul gazelor naturale a urcat, în martie faţă de decembrie, cu 5,69 la sută.
În ultima prognoză, publicată în februarie, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2 la sută la 3,5 la sută, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1 la sută pentru decembrie 2019.
Ne meritam soarta,cand au fost alegerile am votat cu PSD sau am favorizat PSD stand acasa.